Poliţiştii au confiscat aproape jumătate de tonă de usturoi în urma unui control de rutină în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 19 ani  a fost sancţionat contravenţional, iar marfa i-a fost confiscată de oamenii legii, în condiţiile în care nu a putut face dovada cu acte că sutele de kilograme de usturoi pe care le transporta îi aparţin.

Pe 10 octombrie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila l-au oprit pentru control pe un tânăr de 19 ani, din comuna Râmnicelu, în timp ce conducea un autoturism pe Şoseaua Focşani.

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că acesta transporta cantitatea de 478 cde kilograme de usturoi fără a avea documente legale de provenienţă şi transport, fiind sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 500 de lei, conform Legii 12/1990.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite