Poliţiştii, felicitaţi de omologii germani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul şef Marcel Drăgan a primit felicitările şi placheta Poliţiei din Hamburg
Comisarul şef Marcel Drăgan a primit felicitările şi placheta Poliţiei din Hamburg

Cele mai frecvente cazuri rezolvate sunt acelea de trafic de persoane. Pentru că au colaborat bine cu ofiţerii şi subofiţerii judiciarişti de la noi, au soluţionat cauze dintre cele mai dificile, poliţiştii germani au venit la Brăila şi i-au premiat.

Doi poliţişti din Hamburg, de la Biroul de Investigaţii Criminale, precum şi ofiţerul de legătură dintre cele două poliţii, cea germană şi cea română, au venit, zilele trecute, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Brăila pentru a-i cunoaşte pe omologii brăileni cu care au conlucrat în acest an.

Este vorba despre căpitanii Jens Galay şi Jens Wrische, de la Biroul de Investigaţii Criminale secţia Crimă Organizată şi Trafic de Persoane. Aceştia au fost însoţiţi de Detklev Wilke, ofiţer de legătură al BundesKriminalAmt, cel care prin natura funcţiei s-a aflat în permanent contact cu poliţiştii brăileni în elucidarea unor cazuri.

20 de traficanţi de carne vie,"pe dreapta"

„Cazul rezolvat de noi, la cererea expresă a părţii germane, care i-a determinat pe poliţiştii din Hamburg să vină la Brăila a fost cel din luna mai, când împreună am reuşit dezmembrarea unei reţele de traficanţi de carne vie. S-a acţionat fix la aceeaşi oră (ora 6.00 ora României) în Brăila, Bremen şi Hamburg, fiind ridicaţi 20 de traficaţi de persoane", ne-a declarat comisarul şef Marcel Drăgan, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei brăilene.

Cei 20 de traficanţi racolau tinere pe care le obligau să se prostitueze în zone din cele două oraşe port germane. Pe numele lor, Parchetul din Hamburg a emis mandat de arestare pentru comiterea infracţiunilor de proxenitism şi sclavie sexuală, faptă condamnată de Codul Penal German cu până la 50 de ani de detenţie.

Poliţiştii germani au adus cu ei şi au înmânat comisarului şef Marcel Drăgan placheta de onoare Polizei Hamburg în semn de apreciere pentru modul exemplar în care a fost dus cazul la îndeplinire.

Reguli în defavoarea infractorilor

Până la aderarea la Uniunea Europeană, infractorii care comiteau fărădelegi pe teritoriul statelor membre erau întrebaţi de justiţie dacă permit extrădarea pentru a fi cercetaţi şi judecaţi acolo unde au comis faptele. Răspunsul era, mereu, negativ. Acum, mandatul emis în Uniune este pus imediat în aplicare.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite