Profesor de la un colegiu din Brăila, jignit chiar în sala de clasă de părintele unui elev

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au sancţionat contravenţional un brăilean care a pătruns fără drept în incinta colegiului unde învaţa copilul său, apoi într-o sală de clasă, adresând cuvinte jignitoare unuia dintre profesori.

Pe 20 mai, directorul unui colegiu din Brăila a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că, în ziua de 13 mai, părintele unui elev din cadrul colegiului ar fi pătruns fără drept în incinta unei săli de curs şi ar fi adresat cuvinte jignitoare unui cadru didactic.

”În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Biroului Proximitate le-au identificat pe cele două persoane, iar situaţia conflictuală a fost aplanată în urma discuţiilor purtate cu acestea”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Totodată, părintele elevului a fost sancţionat contravenţional conform legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor normde de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar agentul de pază al unităţii de învăţământ a fost amendat la legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite