Tânăr atacat cu săbiile la Brăila. Agresorii au fugit pe trotinete electrice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO GettyImages
FOTO GettyImages

Potrivit anchetatorilor, băiatul de 18 ani a avut un conflict spontan cu alţi doi tineri care se plimbau cu trotinetele electrice, iar aceştia din urmă l-au atacat cu săbiile, rănindu-l la o mână şi la un picior.

Poliţiştii Biroului Ordine Publică Brăila au fost sesizaţi miercuri, 17 august, printr-un apel la 112, cu privire la faptul că, pe strada Oborului din oraş, o persoană ar fi fost agresată.

Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului şi au stabilit că un tânăr de 18 ani, din Brăila, în timp ce se afla pe strada Oborului, ar fi avut un conflict cu doi tineri pe care nu îi cunoştea. Aceştia se deplasau pe trotinete pe strada Oborului dinspre strada Narciselor.

„În urma conflictului, cei doi tineri l-ar fi rănit la mână şi la un picior pe tânărul de 18 ani cu obiecte tăietoare pe care le aveau asupra lor. Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a declarat inspectorul Elena Ostache, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila. Tânărul a fost lovit cu două săbii, pe care agresorii le aveau asupra lor.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru lovire şi alte violenţe şi au un cerc de suspecţi, iar în urma cercetărilor au fost identificaţi doi tineri care este posibil să fi fost implicaţi în incidentul violent.

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Femeie reţinută de poliţişti. Beată, şi-a lovit soţul cu o cărămidă în cap

Cine este băcăuanul acuzat de moartea a 39 de migranţi vietnamezi. Folosea mai multe nume ca să îşi piardă urma

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite