Tot mai multe fetițe din Brăila nu se mai joacă cu păpușile și devin mămici peste noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românii sunt puși în prezent în fața unor sute cazuri în care ai senzația clar că lumea a luat-o razna. Cazurile dureroase ale unor fetiţe care devin mame, în special din mediul rural, la vârsta la care ar trebui să se joace cu păpuşile stârnesc indignare, atrag oprobiul public şi comentarii de toate felurile. Sunt tot mai multe, iar comunitatea din care fac parte nu are nicio reacție.

De cele mai multe ori lumea murmură, arată cu degetul şi se miră cum de astfel de lucruri sunt posibile şi cum pentru aceste fetiţe copilăria se termină brusc, dar nu se implică și nu anunță cazurile de abuz la care, poate sunt chiar martori.

Un caz a intrat zilele trecute în atenţia Poliţiei. Este vorba despre o fată de 14 ani din comuna Vişani care, la scăldat, a întâlnit un tânăr de 20 de ani şi cu care a convenit să se întâlnească în seara următoare, la miezul nopţii. După o plimbare de două ore, cei doi au intrat în locuinţa bunicii băiatului unde, de comun acord au întreţinut raporturi sexuale.

Ulterior, spre dimineaţă, când copila a ajuns acasă, tatăl a sunat la Poliţie şi a reclamat faptul că fiica sa a fost violată. Cercetările poliţiştilor au confirmat faptul că tânăra a consimţit să aibă raporturi sexuale cu tânărul, acesta din urmă alegându-se cu dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor.

„Deși riscurile penale ale unor astfel de fapte săvârșite de tineri sunt mari, tentaţia primează. De cealaltă parte, tinerele fete îşi pun în pericol viaţa în situaţia unor sarcini nedorite, fără a mai lua în considerare dezechilibrul emoţional ce survine după un astfel de episod. Cu toate acestea nu puţine sunt situaţiile când fetele ajung, într-un final, să aducă pe lume copii nedoriţi", a declarat inspector Jenel Șogor, purtător de cuvânt al Poliției brăilene.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite