Un botez s-a încheiat la Poliţie. Petrecăreţii au mâncat şi au dansat, iar la sfârşit au refuzat să plătească nota de plată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O petrecere de botez s-a încheiat la sediul Poliţiei Brăila, în condiţiile în care patronul localului le-a cerut banii pe meniuri, iar clienţii s-au supărat că formaţia muzicală a plecat la trei dimineaţa.

Poliţiştii au fost chemaţi să intervină luni dimineaţa, pe 12 iunie, la o petrecere de botez ce a avut loc la restaurantul ”Corso” din Brăila. Scandalul a pornit după ce tatăl copilului creştinat a refuzat să achite nota de plată, nemulţumit că petrecerea s-a încheiat prea repede, mai exact la trei dimineaţa.

Administratorului restaurantului a fost înjurat şi jignit de petrecăreţi, deşi susţine că aceasta a fost înţelegerea cu tatăl copilului de la bun început. “La 2 şi jumătate ne-am întâlnit , i-am comunicat ce are de plată şi l-am rugat ca până la ora 3 să termine petrecerea. Le-am comunicat suma de plată şi aşteptam să se întoarcă cu contravaloarea strictă a meniurilor, nu chirie sală, nu lumini, doar strict meniurile pe care le-a comandat. Ospătarii au adus şi au pus pe masă şi restul de meniuri care au fost comandate. Ei au comandat 60 de meniuri, dar au fost doar 47 de persoane prezente, restul de 13 le-am împachetat şi le-am pus pe masă. A plecat să pregătească banii, apoi a venit înapoi şi mi-a zis «Dom'le, eu nu am semnat contractul». Când a intrat în local, el mi-a dat buletinul şi a spus că semnează la final. Între timp, lăutarii strângeau sculele. Am convenit cu ei, verbal, la ora 3 să închidem. M-au chemat, am ieşit în uşă şi deja au început să înjure să facă scandal. Între timp, eu am sunat la poliţie. Am plecat în birou, dar ei au venit după mine şi au început să tragă de uşă. A sosit şi poliţia, moment în care le-am bătut la casa de marcat bonul cu ce aveau de plată şi l-am dat în prezenţa poliţiei, dar l-au refuzat”, a declarat patronul restaurantului pentru cotidianul local Obiectiv Vocea Brăilei.

Patronul localului a fost nevoit să se baricadeze în birou până la sosirea poliţiştilor, pentru a scăpa de furia petrecăreţilor. Oamenii legii i-au dus la audieri pe cei implicaţi, iar tatăl copilului botezat a fost amendat pentru că l-a jignit în mod repetat pe patronul restaurantului. Acesta din urmă va fi nevoit să îl dea în judecată pe tatăl copilului pentru a-şi recupera paguba, care se ridică la 5.110 lei.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite