Un tânăr de 29 de ani din comuna brăileană Şuţeşti, înjunghiat mortal în noaptea Crăciunului. Nenorocirea a avut loc chiar lângă sediul Poliţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Locul unde a fost atacat tânărul
Locul unde a fost atacat tânărul

Un tânăr de 29 de ani din comuna brăileană Şuţeşti a fost ucis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în faţa unui bar din localitate situat în imediata apropiere a secţiei de Poliţie. Victima a avut o altercaţie cu un grup de romi, fiind lovită de două ori cu un cuţit, în braţ şi în abdomen.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 2.00. După ce a fost înjunghiat, tânărul a mai făcut câţiva paşi, apoi s-a prăbuşit la pământ. Un trecător a încercat să îl ajute, presând cu o cârpă pe rana de la abdomen, care sângera abundent. A fost chemată şi Ambulanţa, însă echipajul medical nu a mai putut face nimic. 

Prietenii tânărului spun că acesta a plecat de acasă sâmbătă, la ora 17.00, pentru a petrece ajunul Crăciunului cu apropiaţii săi din sat. Când a ieşit din bar a fost abordat de un grup de săteni cu care s-a luat la ceartă, nu se ştie din ce motiv. Apoi s-a întâmplat nenorocire.

Poliţia a reţinut trei suspecţi, la scurt timp după incident. Martorii spun că aceştia se aflau în stare de ebrietate.

Citiţi şi

Brăila



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite