Urmează încă o săptămână cu ninsori şi polei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile se pregătesc să înfrunte iarna pentru ultima oară în acest sezon. Sunt anunţate ninsori până joi, iar gerul va persista până în weekend.

Conform prognozei meteo, prima săptămână calendaristică de primăvară nu va fi deloc una uşoară, mai ales în ceea ce-i priveşte pe drumari.
Aceştia spun că sunt pregătiţi să asigure o bună fluenţă a traficului rutier pe toate drumurile din judeţ şi la ceea ce ar putea fi ultimele ninsori abundente din această iarnă.

În municipiu nu sunt prognozate a fi probleme deosebite, mai ales că doar în primele zile ale lunii martie mai sunt aşteptate temperaturi negative, care pot produce un strat de gheaţă la nivelul carosabilului.
„Avem maşinile pregătite cu substanţe antiderapante şi le punem în mişcare mai ales în a doua parte a zilei, când se formează stratul de gheaţă pe şosele", ne-a declarat Dan Apostol, directorul Serviciului de Utilitate Publică Administare şi Gospodărire Locală.

Sulurile de zăpadă formate de viscol mai pot pune probleme pe unele din drumurile judeţene, dar în zonele în care se ştie că apar des astfel de situaţii sunt dispuse utilaje care degajează în permanenţă carosabilul.
Pericolul vine acum de la zăpada depusă în strat subţire de drumurile naţionale şi europene care străbat judeţul.
Este vorba despre locurile unde se adună această zăpadă, care ziua este topită de vehiculele în trafic, dar la orele serii îngheaţă. „Poliţiştii de la Serviciul Rutier recomandă prudenţă în conducere şi rularea cu viteze la care vehiculul să poată fi totuşi controlat", a informat inspectorul Jenel Şogor, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului.

De vineri, însă, primăvara îşi va face simţită în sfârşit apariţia. Temperatura la amiază va fi undeva în jurul valorii de 7 grade Celsius.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite