Brăila

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Brăila, împânzită cu sute de camere de supraveghere. Un bărbat a fost surprins când fura gazonul, pe care l-a dat apoi de mâncare la găini

13
14 Jul 2020 16:06:47
Autor: Valentin Trufasu
Foto: Un brăilean este surprins când aruncă gunoiul într-un loc neautorizat Foto: captură video
Foto: Un brăilean este surprins când aruncă gunoiul într-un loc neautorizat Foto: captură video

În oraş au fost instalate peste 300 de camere de luat vederi pentru a-i depista pe cetăţenii care aruncă gunoiul în locuri neautorizate, dar şi pe cei care fură sau distrug bunurile din proprietatea municipalităţii.

Zeci de brăileni sunt amendaţi săptămânal cu până la 2.500 de lei pentru că îşi aruncă gunoiul pe unde apucă.

”Permanent încercăm să facem un oraş mai frumos….. Şi totuşi sunt “unii” care vor să avem un oraş curat în timp de ei aruncă gunoiul peste tot ….. Uşor cu vorbele, greu cu faptele ….. În ultima perioadă, datorită celor peste 300 de camere, zeci de brăileni primesc săptămânal “procese verbale” cu sume de până la 2.500 lei (amendă maximă în această situaţie). Unii ar fi tentaţi să spună şi ce dacă ….. Nu le vor plăti !!! Iar noi, ca o administraţie corectă, îi informăm că sumele acestea sunt purtătoare de penalităţi şi niciodată nu vor putea să vândă un apartament, o casă sau o maşină decât după ce plătesc amendă şi penalităţile!!! Toată viaţa lor aceste amenzi vor rămâne în evidenţă fiscală a primăriei!!!”, a declarat Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila.

Municipalitatea s-a gândit în plus să îi ”promoveze” pe cei care calcă pe bec. Astfel, filmările în care apar brăileni care aruncă gunoiul în locuri neautorizate vor fi făcute publice.

”Unii mint, alţii încearcă scuze penibile ….. Jenant !!! Ce să mai spunem de cel care a furat rulourile de gazon montate de două săptămâni la Cimitirul Sfânta Maria pentru a le da la găini !!! În loc să fure gazonul mai bine citea câteva citate ale marilor personalităţi brăilene pentru a face o comparaţie şi observa cât de nesimţit poate fi. Ştiu, acum unii vor spune că primarul i-a făcut nesimţiţi pe cei care aruncă gunoi, şi nu este frumos din partea mea .…. dar ei dacă îi apreciază să-i ia acasă !!!”, mai spune edilul.

La şedinţa de consiliu local din 20 iulie, aleşii locali vor vota achiziţia altor 130 de camere de supraveghere care vor fi montate în Brăila. ”Sunt convins că într-un an o să recuperăm costurile de la cei fără bun simţ care vor mai arunca gunoiul pe stradă”, susţine Marian Dragomir.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

13 Comentarii

Gigi Gigi
14.07.2020, 16:41:19

Poate autoritatile se vor apuca si de reparat orasul vechi, ca se darama pe oameni.

-2 (6 voturi)
Ion Ionescu
14.07.2020, 16:58:10

E treaba autorităților să-ți repare ție clădirea? Dacă stai cu fațada stricată de ajunge să le cadă în cap oamenilor, să te amendeze.

+5 (5 voturi)
Ion Ionescu
14.07.2020, 16:57:02

Foarte bine au făcut la Brăila! Pe când și în București? Și să mai scoată, naibii, poliția comunitară să amenedeze pe cei care aruncă gunoaie, că și așa au salarii nesimțite.

+8 (8 voturi)
Florea Carmen
14.07.2020, 17:35:42

Locuri de munca pentru tinerii braileni nu sunt in braila aua dar camere de supraveghere si militieni si securisti sub acoperire sunt peste tot in braila .

-2 (2 voturi)
Dem Cristi
14.07.2020, 17:36:12

E inutil. Bani aruncati, tot patrularea si interventia in flagrant sunt solutia, coroborat cu amenzi uriase incat omul sa-si vanda proprietatea sa o plateasca Cu noua "moda" covid toti vor purta masti deci imposibil de identificat de pe inregistrare. O interventie rapida ar insemna ca o echipa sa vizioneze live camerele si alta sa intervina rapida Daca era intr-o tara totalitara si erai inpuscat sau ti se taia o mana pentru asta nu mai arunca nimeni.

Vezi toate comentariile (13)