Încă un zid de sprijin cu probleme la Braşov. Reparaţii de urgenţă pe strada Stâncii pentru a evita alunecările de teren

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria va plăti 3 milioane de lei pentru consolidări pe strada Stâncii. Probleme sunt şi pe Drumul Poienii, iar anul trecut un zid de spijin de pe strada Traiam Moşoiu a căzut peste o casă.

Primăria a alocat 3 milioane de lei pentri reperaţii de urgenţă la zidul de sprijind e pe strada Stâncii. Se caută constructor, iar lucrările trebuie terminate până la vară. Din cauza precipitaţiilor abundente o cantitate mare de apă s-a infiltrat în zidul de sprijin care are 90 de metri lungime. O treime este însă serios afectată şi a devenit instabilă. Zidul chiar s-a rupt pe o porţiune de 7 metri, iar în rest prezintă mici deplasări. Este nevoie de reparaţii urgent pentru ca terenul să nu o ia la vale, iar locuinţele din zonă să fie afectate.

Probleme sunt şi pe pe Drumul Poienii sunt la două porţiuni. Prima este situată la intersecţia Warthe cu strada Spătar Nicolae Milescu. Aici s-au descoperit fisuri la zidul de sprijin. Acesta are 60 de metri şi o înălţime de 7 metri. Probleme au fost semnalate de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Eroziunea este destul de serioasă şi din această cauză zidul de prijin a devenit instabil. Tot pe Drumul Poienii au mai fost descoperite, tot anul acesta, probleme pe porţinea de drum care se intersectează cu strada Crişan. Zidul de sprijin din această zonă are 55 de metri şi o înălţime ce variază de la 2 metri la 6 metri. Şi aici zidul este instabil şi s-a deplasat deja cu 25 centimetri în zonele superioare. 

Anul trecut în septembrie, zidul de sprijin de pe marginea străzii Traian Moşoiu s-a surpat pe o porţiune de 10 metri şi a căzut peste o casă din Schei. După incident s-au făcut expertize, iar Primăria a decis să suporte costurile pentru ca să nu mai existe noi surpări care ar pune în pericol locuitorii din zonă. Lucrările de consolidare au fost executate de compania Geosond din Bucureşti, care a mai făcut şi alte lucrări similar la Braşov. Potrivit constructorilor  la zidul de la strada Traian Moşoiu s-au turnat piloni cu ancoră care susţină drumului şi să elimine riscul de surpare. Investiţia s-a ridicat la  291.000 de lei. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite