Şi Gabriel Liiceanu se leapădă de Traian Băsescu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu, unul dintre intelectualii de marcă ai României,  cunoscut ca făcând parte din cercul ideologic apropiat preşedintelui Traian Băsescu, nu se mai regăseşte în cercul preşedintelui, din cauza declaraţiilor făcute de şeful statului în ultima vreme.

Invitat la emisiunea "Mix Actual" moderată de Onelia Pescaru, Liiceanu a criticat gesturile preşedintelui. Filozoful a spus că nu e nici profitorul şi nici slujitorul nimănui. "Când spui despre cineva că e intelectualul lui X, aceasta înseamnă de fapt să fie slujitorul acestuia. În cazul meu treaba e simplă. Eu am fost de acord cu Băsescu  când a condamnat în 2006 comunismul. M-am recunoscut în gestul lui. Atunci Băsescu a devenit preşedintele meu, nu eu am devenit intelectualul lui. Însă când acelaşi om care condamnă comunismul vine şi spune la o emisiune că dacă Ceauşescu ar fi condus România doar 10 ani ar fi fost un preşedinte mare, atunci  mă îndepărtez de el, pentru că asta înseamnă că nu ştie ce a condamnat. Nu poţi să condamni oficial un regim criminal, apoi să vii să spui că 10 ani din acel regim ar fi fost bine. Asta nu merge. Asta e incoerenţă de fond." a declarat Liiceanu. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite