Şuncă expirată şi carne ţinută la căldură într-un restaurant din Gara Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şunca era expirată de mai bine de o lună. FOTObrasovultau.ro
Şunca era expirată de mai bine de o lună. FOTObrasovultau.ro

Pe lângă mezelurile expirate, inspectorii de la Protecţia Consumatorului au descoperit că şi carnea era ţinută în căldură.

Administratorii unităţii riscă amenzi usturătoare. Nu este pentru prima dată când restaurantul are probleme. Şi anul trecut inspectorii au dat amenzi usturătoare. Plângerile din partea consumatorilor au continuat însă să curgă. Acum sancţiunea paote fi de 30.000 de lei.

 „Din păcate ultimatumul pe care l-am dat la ultimul control nu a fost respectat. Lunar au fost plângeri referitoare la această unitate. Am găsit din nou produse expirate aici. Şuncă era expirată de peste o lună de zile, carnea avea un miros de stricat şi am găsit produse de pe care au rupt în mod intenţionat zona unde era eticheta pentru a nu se cunoaşte termenul de valabilitate", a declarat Sorin Susanu, comisar şef ANPC regiunea centru Brasov, citat de brasovutau.ro.

Pe aceeaşi temă:

Depozit ilegal de produse naturiste la Braşov

Îngheţată expirată pe Republicii


 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite