Braşov

articolul anterior articolul urmator

Ţeapă imobiliară. Zeci de braşoveni şi-au plătit noile apartamentele încă din 2019, dar nu pot nici măcar să intre în bloc

37
15 Jan 2022 09:43:27
Autor: Ioan Buciumar
Zeci de braşoveni şi-ai plătit integral locuinţele, dar nu au primit nimic în schimb FOTO Ioan Buciumar
Zeci de braşoveni şi-ai plătit integral locuinţele, dar nu au primit nimic în schimb FOTO Ioan Buciumar

Zeci de braşoveni au plătit peste două milioane de euro pentru ridicarea unui bloc în care doreau să se mute, dar, din acel moment, lucrările s-au oprit.

Zeci de braşoveni aşteaptă de doi ani să-şi primească locuinţele pe care le-au plătit integral încă din 2019. Oamenii au făcut eforturi uriaşe ca să se poată muta în casa lor, într-un cartier aflat în plin avânt din punct de vedere al dezvoltării imobiliare. Deşi au ajuns să devină chiar şi proprietari pe un sfert din clădire, braşovenii nu pot nici măcar să intre în bloc să vadă stadiul lucrărilor. 
 
Cele 40 de familii care au cumpărat apartamente în blocul de pe strada George Călinescu, din zona nouă a cartierului Tractorul, spun că au fost minţiţi de dezvoltatorul care a luat două milioane de euro şi nu le-a oferit nimic în schimb. Oamenii au plătit apartamentele în 2019 şi ar fi trebuit să se mute în 2020. 
 
Braşovenii au cerut să poată intra în bloc şi să continue ei lucrările, însă dezvoltatorul le-ar fi transmis că nu au dreptul să intre în clădire. 
 
„În noiembrie 2019 am plătit suma de 56.000 de euro pentru un apartament de 53 de metri pătraţi, care trebuia să fie gata în ianuarie sau cel târziu mai 2020. Suntem în 2022 şi blocul este în acelaşi stadiu ca în 2019. De câte ori l-am contactat pe dezvoltator, fie nu ne-a răspuns, fie a zis să stăm liniştiţi pentru că tatăl lui e fost poliţist şi orice am face va avea câştig de cauză. A spus că a mai plătit câteva mii de euro pentru nişte dosare pe care s-a pus praful”, a spus Lazăr Hriscu, unul dintre cumpărătorii de pe George Călinescu. 
 
Oamenii spun că, de atunci, se luptă cu morile de vânt. Mai mult, braşovenii spun că au cumpărat partea fostei soţii a dezvoltatorului, astfel că sunt coproprietari. Cumpărătorii păcăliţi s-au strâns în faţa blocului, în speranţa că vor putea mişca lucrurile. 
 
„Ne-am strâns aici şi sperăm să vină Poliţia să constate că ne-a blocat accesul şi poate fac ceva şi autorităţile pentru că noi nu suntem singurii păgubiţi. În blocul de vizavi s-a întâmplat la fel, dar i-a lăsat să termine singuri lucrările. În partea cealaltă este o groapă. A încasat integral sumele pentru apartamentele respective şi au rămas oamenii păgubiţi de toţi banii”, a mai spus Lazăr Hriscu. 
 
„Eu am cumpărat două apartamente cu câte două camere, care au costat, în total, 103.000 de euro. De atunci, mare scofală nu s-a mai făcut aici. A mai chemat o firmă, care ne-a cerut şi nouă nişte bani, ca să poată face lucrările. Am dat şi acei bani, după care firma a plecat. Am vorbit cu patronul şi ne-a zis că dezvoltatorul nu i-a plătit niciun ban şi a fost nevoit să plece. Am făcut plângeri penale la Parchet, la Poliţie, dar nu s-a întâmplat nimic până acum. Sperăm să avem câştig de cauză, dar, între timp, noi plătim rate în continuare la chirie”, a transmis un alt cumpărător. 
 
„În 2019 am plătit 35.000 de euro pentru o garsonieră. Dezvoltatorul a divorţat şi soţia lui ne-a vândut partea ei, de 25% din bloc, aşa că suntem şi coproprietari. I-am dat în judecată şi aşteptăm să se pronunţe instanţa, să vedem ce putem face mai departe”, a spus Constantin Sava. 
 
În momentul în care au plătit banii pentru apartamente, blocul era finisat la exterior şi mai erau necesare doar amenajările interioare. Deşi a primit peste două milioane de euro, dezvoltatorul nu a mai reuşit să termine lucrările şi să predea apartamentele plătite. 
 
„Adevărul“ a încercat în repetate rânduri să-l contacteze pe dezvoltator, însă acesta nu a răspuns. Antreprenorul a fost dat în judecată de unii dintre cumpărători, iar pe rolul instanţelor există în acest moment două procese. 
 

Vă recomandăm să mai citiţi:

 
Student cu COVID-19, obligat să meargă acasă: „Conduc cu 30 km/h!“
 
Primăria Braşov a refuzat să avizeze o construcţie a Arhiepiscopiei Sibiului. Ce voiau preoţii să facă în Poiana Braşov
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

37 Comentarii

Septorium Kazghplium
15.01.2022, 10:06:51

Prostia se plateste!

-8 (24 voturi)
jigodiedeziarist
15.01.2022, 10:07:47

SA VA FIE INVATATURA DE MINTE SA NU DATI BANII PE PROMISIUNI CA IN ROMANISTAN NU EXISTA DECAT LEGI CARE FAVORIZEAZA INTERLOPII.

+16 (26 voturi)
Fane
15.01.2022, 10:12:27

Foarte bine. Cine v-a pus sa platiti atatea zeci de mii de euro pentru o cutie de chibrituri? mai spunea cineva pe aici. Trebuie sa fii real retardat sa dai atatia bani pe 50m patrati, cand cu banii aia iti faci vila in toata regula. Mai vand unii pe la intrare in Ploiesti la cuca macaii, o cutie de-asta de soarece cu 75000!

-5 (25 voturi)
Amdo Odma
15.01.2022, 10:15:24

Cu legile varza din Romania, "dezvoltatorii" pot sa traga niste tunuri uriase, mai ales la platile in avans.

-1 (33 voturi)
Preput Yohanis
15.01.2022, 10:49:56

Cand zeci de oameni sunt pacaliti de unul singur intr-o lume normala acei oameni ar avea dreptul sa faca dreptate si sa atarne hotul de o sfoara undeva printr-un copac. Dar, s-au inventat politia si judecatorii care sa apere hotii si criminalii. Politistii si judecatorii primesc pensii speciale nesimtite pentru a impiedica oamenii normali sa isi faca dreptate. Si s-au mai inventat ONGuri platite din taxele oamenilor ca sa-i convinga ca locul hotului si criminalului nu e in streang. E intr-o inchisoare unde sa primeasca masa, casa, caldura, televizor si aistenta medicala gratis. Asta e civilizatia, omul corect are voie doar sa se planga si hotul sau criminalul sunt protejati. Asa ca obisnuiti-va!

+16 (22 voturi)

Vezi toate comentariile (37)

Modifică Setările