Aproape 27 de milioane de lei virate în conturile CJ Braşov, de la UE, pentru repararea „drumului Prinţului Charles”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reparaţiile la drumul spre Viscri urmează să înceapă în acest an. FOTOSimona Suciu

Adrian Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, a semnat astăzi contractul de finanţare a proiectului de modernizare şi reabilitare a drumului judeţean 104L Dacia – Viscri – Buneşti.

Proiectul a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, iar cheltuielile totale eligibile sunt de 27.051.032 lei, din care cele totale nerambursabile au valoarea de 26.510.011,36 lei, iar contribuţia proprie a Judeţului Braşov este de 541.020,64 lei. Aleşii judeţului au aprobat cheltuielile legate de acest proiect şi acordul de parteneriat al Judeţului Braşov cu comunele Jibert şi Buneşti, care sunt străbătute de acestă arteră. Prin acestă investiţie se doreşte o dezvoltare economică o zonei Rupea, dar şi o creştere a numărului de turişti care doresc să viziteze Viscri, satul Prinţului Charles.

„Avem în implementare sau în diverse stadii de elaborare, respectiv de evaluare, proiecte cu fonduri europene a căror valoare totală ajunge la 400 de milioane de lei. Practic, pe exerciţiul financiar 2014-2020 suntem campioni la accesarea de fonduri nerambursabile în cadrul Regiunii 7 Centru. După ce ani la rând judeţul Braşov a fost în coada clasamentului la acest capitol, iată că absorbţia banilor europeni a ajuns o prioritate pentru Consiliul Judeţean şi, printr-o muncă asiduă a echipei conduse la administratorul public Daniel Gligoraş, am reuşit să realizăm 11 proiecte, din care 6 sunt deja în implementare. Priorităţile noastre sunt modernizarea drumurilor, îmbunătăţirea infrastructurii spitalelor din subordinea noastră, dotarea lor cu echipamente şi aparatură medicală şi implementarea unui sistem de management integrat pentru administraţia judeţului Braşov”, a spus preşedintele CJ Braşov Adrian-Ioan Veştea.

Al treilea drum din judeţ finanţat de UE

Este al treia proiect de modernizare a unui drum judeţean implementat prin fondurile europene asigurate de Programul Operaţional Regional. Cele care s-au fost modernizate în trecut sunt drumul „de sub munte” (DJ104A, DJ105C, DJ105P) şi drumul interjudeţean Covasna – Braşov.

De asemenea, un alt proiect al judeţului Braşov a fost evaluat la ADR Centru, cel destinat modernizării DJ 112C Hălchiu – Satu Nou – Dumbrăviţa – Vlădeni (11,67 km), iar contractul de finanţare va fi semnat în perioada imediat următoare.

Citeşte şi:

iscri a fost inclus în topul celor mai frumoase sate din lume de o scriitoare celebră. Ce sunt îndemnaţi turiştii să mănânce

Calvarul DN 73, cel mai circulat drum turistic din Braşov. CNAIR se ceartă cu autorităţile locale, la drum nu lucrează nimeni

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite