Înscrieri la Maratonul Ştafeta Carpaţilor de la Braşov. Fondurile vor fi donate pentru susţinerea României la Olimpiada Paralimpică de la Rio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Competiţia va fi în 20 iunie la Braşov. foto maratondhl.ro
Competiţia va fi în 20 iunie la Braşov. foto maratondhl.ro

Maratonul DHL, Ştafeta Carpaţilor sărbătoreşte 10 ani de la prima competiţie, iar ediţia aniversată 2015 va fi la Braşov. Ca de fiecare dată toate fondurile obţinute vor fi donate unei cauze caritabile.

Competiţia se numără printre primele maratoane cu o componentă caritabilă dedicată în special companiilor. În toate ediţiile, datorită traseului solicitant, dar frumos, care îmbină asfaltul cu drumul forestier, maratonul a beneficiat de prezenţa a numeroşi alergători profesionişti, dar şi amatori, iubitori de mişcare. Cauza caritabilă a fost în fiecare ediţie un motiv important de implicare a participanţilor. În acest an, Maratonul DHL Ştafeta Carpaţilor va dona toate fondurile strânse Comitetului Naţional Paralimpic pentru a susţine drumul sportivilor paralimpici români către Rio unde se va desfăşura Olimpiada din 2016.

Gabriela Constantin (32 de ani), jucătoare de tenis de masă şi campioană naţională, Alex Bologa (18 ani) primul judoka complet nevăzător şi Petru Ifrosa (34 de ani) jucător de tenis de masă şi campion naţional sunt ambasadori ai Maratonului DHL Ştafeta Carpaţilor şi o parte dintre sportivii care vor reprezenta România la Olimpiadă Paralimpică de la Rio.

 Alături de ei, foşti sportivi precum Cristi Chivu, campioni olimpici ca Andreea Răducan şi persoanele publice Andreea Berecleanu, Carmen Brumă, Ellie White, Doru Todoruţ, Ana Maria Gheorghe, Ana Maria Stancu susţin anul acesta ediţia aniversară a maratonului.

Competiţia este în 20 iunie

Competiţia va avea loc pe data de 20 iunie la Poiana Braşov. Participanţii sunt aşteptaţi pe traseul tradiţional Predeal - Pârâul Rece – Râşnov - Poiana Braşov, formele alternative de înscriere fiind echipe - ştafetă (6 persoane x 7 km fiecare, masculin, feminin sau mixt) sau individual. Alergătorii individuali pot alege să concureze la semimaraton, 21 km sau la maraton, pe distanţa de 42,195 km. Vârsta minimă de participare este de 14 ani pentru membrii echipelor şi 16 ani pentru cei care concurează individual. Participarea este gratuită pentru toţi participanţii cu vârsta sub 18 ani.

 Înscrierea în competiţie se realizează accesând site-ul www.maratondhl.ro până la data de 13 iunie, prin completarea formularului de înscriere. În perioada 1 aprilie – 30 aprilie  taxa de înscriere esre de 115 lei  / membru de echipă – pentru companii şi 90 lei pentru alergătorii individuali.   În perioada 1 mai –13 iunie taxa va fi de 140 lei / membru de echipă – pentru companii şi 115 lei/ participant – pentru persoane fizice.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite