Braşov

articolul anterior articolul urmator

Bărbatul care şi-a ucis iubita în scara blocului şi apoi i-a furat bijuteriile a fost condamnat la 9 ani de închisoare

0
30 Mar 2017 11:37:25
Autor: Simona Suciu
Sentinţa nu este definitivă. FOTOArhivă.
Sentinţa nu este definitivă. FOTOArhivă.

ani de închisoare Ciprian Climescu şi-a ucis iubita cu un cuţit în toamna anului trecut. El a fost condamnat de magistraţii Tribunalului pentru Minori şi Familie la 9 ani şi 5 luni de închisoare.

Agresorul a fost arestat imediat după crimă şi de atunci se află după gratii. Magistraţii de la Tribunalului pentru Minori şi Familie l-au condamnat pe bărbat la 9 ani şi 5 luni de închisoare pentru omor. Ciprian Climescu trebuie să mai plătească 5000 de euro daune morale fiului de 3 ani al victimei, dar şi 100 de lei lunar până când băiatul va împlini 18 ani. Sentinţa nu este definitivă.

Crima s-a petrecut în luna octmbrie a anului trecut. Totul a început cu o criză de gelozie a bărbatului. Ciprian Climescu a lovit-o pe femeie cu pumnii, iar aceasta a reuşit să fugă pe scara blocului. A fost urmărită şi înjunghiată de agresor. În loc să ceară ajutor bărbatul s-a întors în apartament şi a furat bijuteriile victimei şi alte bunuri de valoare. Nu a mai apucat să fugă deoarece a fost imobilizat de vecini până la venirea poliţiştilor.

„În seara zilei de 25.10.2016, inculpatul Climescu Ciprian s-a certat cu concubina sa P. A. în domiciliul comun situat în municipiul Braşov. Inculpatul a lovit persoana vătămată cu pumnul în zona feţei, aceasta fugind pe scările blocului de domiciliu, fiind însă prinsă de către inculpat şi înjunghiată cu un cuţit mare de bucătărie. După comiterea infracţiunii de «omor», inculpatul a furat din domiciliul comun mai multe bunuri personale ale victimei, precum şi o sumă de bani“, se arată în rechizitoriul procurorilor.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii