Bază modernă de tratament şi recuperare la Căminul din Noua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baza de tratament are aparatură modernă. FOTObrasovultau.ro
Baza de tratament are aparatură modernă. FOTObrasovultau.ro

Investiţia va fi finalizată în luna iunie, iar aici se vor putea trata 100 de bolnavi pe zi. Baza este cu atât mai important cu cât la Braşov nu există astfel de dotări în niciun spital.

Căminul a fost reabilitat termic înainte de începerea lucrărilor la baza de tratament. Investiţia se ridică la 6,9 milioane lei, din care cofinanţarea municipalităţii este de 111.000 de lei. Proiectul este finanţat din fonduri nerambursabile, obţinute de Primăria Braşov.

Cea mai importantă a centrului de tratament este bazinul din interiorul căminului, care a fost refăcut. Vor fi şi cabinete de kinetoterapie, de masaj, de recuperare, şi băi de plante. Anexele bazinului de înot vor fi dotate cu duşuri, cadă de masaj şi hidroterapie şi scaun pentru persoanele cu dizabilităţi, iar sala de gimnastică va fi dotată pentru recuperare

Cabinetele de kinetoterapie de la căminul din Noua vor oferi masaj şi recuperare cu aparate pentru laserterapie şi aerosoli, tratamente cu unde scurte, magnetoterapie şi electroterapie.

La Noua vor fi trataţi în jur de 100 de pacienţi pe zi. „ Aparatura modernă, de ultimă generaţie, este venită şi instalată, în acest moment executându-se lucrările la partea de finisare. Capacitatea unităţii va fi de 600 de proceduri pe zi, iar în perioada imediat următoare vom definitiva şi criteriile în baza cărora braşovenii vor putea beneficia de serviciile oferite”, a precizat viceprimarul Razvan Popa, citat de brasovultau.ro.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite