Braşov: Trei persoane, printre care şi un copil, rătăcite între Cabana Susai şi Cioplea, găsite de salvamontişti şi de jandarmi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane, printre care şi un copil, care s-au rătăcit, miercuri seara, între Cabana Susai şi Cioplea, judeţul Braşov, au solicitat sprijinul autorităţilor, în zonă intervenind atât salvamontiştii, cât şi jandarmii. Cele trei persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost duse la Predeal de jandarmi.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Braşov, miercuri seara, jandarmii au fost anunţaţi prin apel 112 că doi adulţi şi un copil s-au rătăcit între Cabana Susai şi Cioplea.

Cei care au sunat au spus că se află pe potecă, dar nu mai pot vedea marcajul.

În zonă s-au deplasat reprezentanţi de la Salvamont Predeal şi un echipaj din cadrul Detaşamentului de Jandarmi de la Predeal. 

Cele trei persoane au fost găsite de echipele de intervenţie. Acestea nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind duse la Predeal de către jandarmi, cu ATV-urile, fiind foarte panicaţi.

Potrivit Jandarmeriei Braşov, a fost vorba despre un bunic, o bunică (în vârstă de 65, respectiv 64 de ani) şi nepoţelul lor în vârstă de 5 ani.

Aceştia au plecat după ora 15 de la Cabana Susai şi au greşit drumul: în loc să meargă spre Predeal, au greşit traseul şi s-au rătăcit.

"La lăsarea serii s-au panicat şi au sunat la 112. Au furnizat o locaţie greşită iniţial, dar au fost localizaţi ulterior, de echipa de la Salvamont, după ce au luat legătura telefonic. Până să ajungă la ei, colegii mei le-au recomandat să aprindă un mic foc, pentru a nu fi surprinşi de animale sălbatice", au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite