Canionul 7 Scări poate fi vizitat de Paşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Canionul este unic în România. FOTOAdevărul
Canionul este unic în România. FOTOAdevărul

Pentru că toată lumea este în vacanţa de Paşte, iar vremea se anunţă frumoasă, reprezentanţii Regiei Părudurilor Săcele au decis ca obiectivul turistic să fie deschis pentru turişti, atât astăzi, cât şi duminică şi luni.

Astfel, braşovenii, dar şi turiştii care vor să facă mişcare după masa îmbelşugată de Paşte pot alege o drumeţie ca Canionul 7 Scări. Acesta poate fi vizitat între orele 10.00 şi 16.00, iar tariful este de 10 lei pentru adulţi şi 5 lei cu reducere pentru copii, elevi şi studenţi.

Canionul Şapte Scări este un defileu săpat în calcar situat în Masivul Piatra Mare. Lungimea acestuia este de 160 de metri, cu o diferenţă de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 1.050 de metri. Defileul este format din şapte scări din metal cu înălţimi între 2,5 şi 15 metri, care îi dau numele şi care se transformă în cascade când volumul de apă al pârâului Şapte Scări creşte. Accesul principal se face dinspre localitatea Timişul de Sus şi Dâmbul Morii, de pe Drumul Naţional 1 (traseu banda galbenă), în aproximativ o oră de mers.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite