Cazul tinerei britanice rănite: Firma de zorbing din Poiana Braşov a prezentat autorizaţie de săniuş!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucrurile în cazul tinerei de 17 ani, din Marea Britanie, care s-a rănit la zorbing, în Poiana Braşov, sunt mult mai complicate. Comisarul şef regional de la Protecţia Consumatorului, Sorin Susanu, s-a autosesizat în acest caz şi a demarat un control la firma care asigura aceste servicii pentru turişti.

„La momentul controlului nu au putut prezenta o autorizatie de funcţionare pentru zorbing, ci doar de săniuş. De asemenea, nu ne-au putut prezenta certificat de conformitate pentru echipamentul sportiv folosit. Nu ştim până la ce greutate poate fi folosit, cine are voie în el, câte persoane etc.”, ne-a declarat Sorin Susanu.

Acesta a mai menţionat că probleme mari sunt şi în ceea ce priveşte instructajul care trebuie aplicat celor care folosesc un astfel echipament. Turistul trebuie să semneze o forma de contract, „dar se pare că acesta nu există în cazul fetei rănite. Au încercat să ne păcălească şi ne-au prezentat un contract semnat de o altă fată. Apoi, informaţiile prezentate turiştilor sunt doar în limba romana, nu ar fi putut să le înţeleagă, iar că legea spune foarte clar că instructajul trebuie să se facă pe înţelesul consumatorului”.

Susanu a mai repmarcat faptul că persoana accidentată este minoră, chestiune care contrazice prorpiul regulmanet de funcţionare al societăţii, unde se menţionează că trebuie să aibă 18 ani, în caz contrar trebuia acordul părintelui, „lucru ce va duce spre elemente de natură penală”.

„Pot să vă mai spun că centurile par ok, nu sunt rupte, nu sunt deteriorate, dar acele centuri depinde şi dacă au fost strânse corespunzător, pentru că dacă centurile de la piept nu au fost destul de tare strânse şi permiteau o mişcare spre înainte, acest lucru poate duce la acele fracturi de umeri, pe care le-ar fi suferit tânăra. În momnetul de faţă nu mai funcţionează activitatea de zorbing. De fapt, acea bilă (singura pe care o avea firma – n.r.) a fost distrusă, în sensul că a fost tăiată de echipajul de la salvamont şi ambulanţă pentru a fi mai facilă scoaterea fetei. Miercuri, reprezentanţii firmei trebuie să se prezinte la noi cu toate documentele. Pentru cele constatate, putem stabili o sancţiune de până la 50.000 de lei amendă şi suspendarea activităţii, dar şi sesizarea altor instituţii ale statului pentru celelalte aspecte”, a mai precizat Susanu.

Cercetările au fost făcute de comisarii de la Protecţia Counsamtorului împreună cu reprezentanţii Poliţiei din staţiunea Poiana Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite