Ce boală gravă ascunde o banală durere abdominală. Medic specialist: „Poate fi adenocarcinom, adică cancer gastric“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Durerea abdominală sau, popular, durerea de burtă este una dintre cele mai comune neplăceri. Medicii explică ce ar putea cauza durerile şi spun că orice persoană care are dureri abdominale repetate trebuie să se prezinte de urgenţă la control.

Pietrele la fiere pot da dureri abdominale, mai ales înţepături în partea dreaptă deasupra cutiei toracice. Este cel mai des întâlnită afecţiune la femeile din România. Pe lângă dureri, pietrele la fiere pot crea senzaţii de greaţă sau vărsături. Dacă aceasta apar mereu după o masă săţioasă, atunci este recomandată o vizită la medic. Dacă o piatră se desprinde, poate bloca canalul secretor şi poate duce la complicaţii grave.

De la gastrită sau ulcer, la cancer gastric sau de colon

Durerile abdominale repetate însoţite de arsuri în capul pieptului, balonare şi o senzaţie mereu de plin pot fi semnele unei gastrite sau ale unui ulcer. Aceste două boli nu trebuie ignorate deoare pot duce la complicaţii severe sau chiar la cancer gastric.

„Dacă durerile se repetă des, dacă pacientul observă vă nu mai poate mânca anumite alimente, gen crudităţi sau cele mai acide, fără să aibă dureri, atunci este un semnal de alarmă. De asemenea, dacă există în familie un istoric de boli ale aparatului gastric, mai ales cancer, atunci omul trebuie să vină neapărat la medic. Gastrita sau ulcerul se pot trata cu regim şi medicamente, dar dacă sunt ignorate pot duce la hemoragii gastrice, pot perfora mucoasa stomacului sau pot duce la adenocarcinom, respectiv la cancer gastric“, spune dr. Aurelia Voican, medic gastroenterolog.

Durerile abdominale pot fi şi un semn al cancerului de colon, o boală extrem de gravă care "nu se arată" decât atunci când deja este târziu. „Cancerul de colon este o afecţiune care nu dă foarte multe simptome. Poate da dureri abdominale, iar dacă acestea sunt însoţite de un scaun cu sânge care se repetă este absolut obligatoriu ca persoana să meargă la medic“, mai spune Aurelia Voican.

Durerile, un semn că ficatul sau pancreasul au probleme

Şi anumite suferinţe ale ficatului şi pancreasului pot da dureri abdominale. Dacă durerile sunt însoţite de oboseală şi colorarea pielii în galben, atunci trebuie să vă faceţi analize de ficat. Pancreasul în schimb este mult mai subtil. Dacă aveţi dureri în partea stângă a abdomenului poate fi un semn că pancreasul suferă. „Cancerul de pancreas este unul dintre tipurile de cancer care se depistează cel mai târziu. O tumoră mică se vede destul de greu la ecograf şi nu dă mari simptome în afara unor înţepături în abdomen. De multe ori tumorile la pancreas sunt descoperite abia atunci când nu se mai pot opera. De aceea, dacă un pacient are dureri repetate în partea stângă şi are în familie un istoric de boli ale pancreasului atunci este bine să vină la medic de la primele simptome“, mai spune dr. Aurelia Voican.

Atenţie mare la afecţiunile ginecologice

Şi multe afecţiuni ginecologice dau dureri abdominale, mai ales în partea inferioară. Acestea radiază uneori spre spate. Anexita este una dintre cele mai des întâlnire afecţiuni care dă dureri, şi reprezintă o inflamare a ovarelor sau a uterului. Se poate trata uşor cu medicamente. Dureri abdominale pot da şi chisturile ovariere sau fibromul uterin. Acestea reprezintă mase care cresc pe organe şi de multe ori sunt benigne. Nu trebuie însă ignorate. Şi o sarcină extrauterină sau endometrioza (boala în care ţesutul endometrial care tapetează uterul se găseşte şi în alte părţi ale corpului) pot da dureri abdominale mari şi sângerări.

 „Aceste dureri sunt un semnal de alarmă, mai ales dacă sunt însoţite şi de sângerări vaginale. Pacienta trebuie să facă rapid un control. Dacă este vorba despre un chist sau un fribrom, aceasta se poate trata sau opera. Durerile puternice în partea inferioară a abdomenului pot fi şi un semn de cancer de col uterin sau ovarian. Dacă cel de col uterin este tratat cu succes, cel ovarian se depistează de multe ori târziu, când deja a metastazat“, spune Adrian Sorcea, medic ginecolog.

Durerile pot anunţa o apendicită sau o infecţie urinară

Durerile abdominale puternice, însoţite de febră sau vârsături, pot fi semnele unei apendicite acute. Deşi este o afecţiune banală, care se operează în mai puţin de o jumătate de oră, poate duce la peritonită dacă pacientul nu merge rapid la medic.

De asemenea, infecţia urinară poata dureri în partea inferioară a abdomenului, dar acestea sunt însoţite adesea şi de o usturime atunci când urinăm. Şi pietrele la rinichi dau dureri, atât abdominale, cât şi de spate.

Pe aceeaşi temă:

Bacteria perfidă pe care o are jumătate din populaţie globului: rezistă la tratament şi ne putem lupta cu ea toată viaţa. Sfaturile medicilor

Controlul lumii, preluat de bacterii. Afecţiuni tratate incorect în România

Boala care fuge de diagnostic. Trei simptome pentru aceeaşi afecţiune, a cărei durere se opreşte într-o zonă alarmantă a abdomenului

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite