Braşov

articolul anterior articolul urmator

Cele mai ciudate locuri din Braşov. De la piramidele de 30 de metri la fantoma din tunel şi misterele neelucidate de sute de ani

4
13 Mar 2017 04:03:26
Autor: Simona Suciu
Piramidele de la Şona sunt încă un mister. FOTOArhivă.
Piramidele de la Şona sunt încă un mister. FOTOArhivă.

Pe lângă atracţiile turistice cunoscute, Braşovul are locuri care lasă liberă imaginaţia şi îi fascinează pe vizitatori. Movilele de la Şona sau coloanele de basalt de la Racoş merită văzute. Cea mai veche clădire din Braşov, o frumoasă biserică, ascunde şi ea multe mistere.

Cele opt movile din Şona, unele dintre ele înalte de aproape 30 de metri, sunt aşezate pe două şiruri, în ordinea mărimii, şi se spune că ar fi fost ridicate de către daci. Movilele de la marginea satului Şona sunt încă o enigmă şi numai legendele ne oferă informaţii, zona nefiind exploatată prea mult de către cercetători, ci mai degrabă de către vânătorii de comori.

Piramidele domină satul, iar localnicii îi numesc guruieţi, adică ridicătură de pământ. Cercetătorii au comparat deluleţele de la Şona cu tumulii în care erau îngropate căpeteniile celte sau scite, mai ales că aceste popoare au traversat şi teritoriul României. În plus, arheologii au găsit în jurul piramidelor ceramică din epoca târzie a bronzului şi din perioada Hallstat. Există însa şi teorii, apărute de-a lungul timpului, care încearcă să demonstreze că piramidele nu se află întâmplător la Şona.

Fantoma din tunelul de la Teliu

Tunelul de la Teliu este cel mai mare din ţară, iar inginerul Colţână, cel care a supervizat realizarea lui, a murit. Localnicii spun că fantoma lui bântuie tunelul de şapte decenii şi chiar şi astăzi mai sunt curioşi care vin să viziteze locul. Tragedia a venit chiar în ziua inaugurării. Inginerul Colţână s-a urcat deasupra gurii tunelului. Acolo fusese improvizată o scenă. A tăiat panglica inaugurală. Apoi, în faţa adunării, a unit două fire. Gestul său trebuia să simbolizeze conectarea tunelului la energie electrică. Firele au făcut o flamă, iar inginerul a căzut secerat. În urma unei anchete nimeni nu a fost găsit vinovat. Inginerul a fost înmormântat într-un cavou în formă de tunel. În 1963, a fost dezhumat şi mutat într-un cimitir din Bucureşti. Cavoul din marmură rămas în urmă a fost furat bucată cu bucată. De atunci a început şi legenda. Sute de oameni spun că au văzut fantoma inginerului plimbându-se prin tunel cu două fire în mână. Tunelul Teliu este cel mai mare din ţară şi are o lungime de 4.369,5 metri.

Coloanele de la Racoş

Carierele de la Racoş pot fi considerate o minune a naturii. În Munţii Perşani au avut loc cele mai recente activităţi vulcanice de pe teritoriul României, care au lăsat urme vizibile. La Racoş a existat un vulcan din al cărui crater s-a exploatat mult timp zgură. Între timp, zona a devenit rezervaţie, iar exploatările s-au oprit. Complexul este alcătuit din trei cariere: două foste cariere de exploatare a bazaltului şi una de exploatare a scoriei bazaltice. Columnele de bazalt ating până la 15 metri înălţime şi te introduc în farmecul unei lumi de piatră în care parcă mai simţi căldura magmei depusă în urmă cu 1,3 milioane de ani. Ultima comoară a naturii din zona complexului de la Racoş este cariera de scorie bazaltică Hegheş. Ajunşi aici veţi avea impresia că vedeţi Marele Canion din Arizona, peisajul tăindu-vă respiraţia. La un simplu tur al zonei veţi fi fascinaţi de nişte contraste interesante: verdele vegetaţiei răsfirate, scoria vulcanică de culoare rosie şi cerul albastru.

Secretele celei mai vechi clădiri din Braşov

Biserica Sfântul Bartolomeu de pe strada Lungă datează din secolul al XIII-lea, chiar de la 1223, după cum susţin unele surse istorice. Cea mai veche clădire din Braşov este acum obiectiv turistic. Pe lângă vârsta venerabilă, frumoasa biserică are şi un cea solar funcţional, dar ascunde şi multe mistere. Nimeni nu ştie exact când a fost pictat ceasul solar, dar se pare că este de-o vârstă cu biserica. Ca să aflaţi ora exactă trebuie să urmăriţi cu mare atenţie umbra unei limbi care cade pe un cadran pe care se află cifre romane şi arabe, de la 1 şi până la 12. Pe măsură ce soarele se mută în timpul zilei, la fel face şi tija metalică, iar umbra cade astfel pe altă cifră. Ora arătată este una exactă.

O legendă care este şi acum la fel de vie ca acum câteva sute de ani este aceea că primele fonduri pentru construcţia bisericii au venit de la trei orfane extrem de credincioase. Se spune că acestea şi-ar fi donat toată averea strânsă în timpul vieţii bisericii şi, în semn de recunoştinţă, ar fi fost înmormântate sub altar. O altă legendă spune că biserica ar fi avut un tunel special de fugă care ar fi ajuns până la strada Lungă. Acesta ar fi fost folosit  de localnici în timpurile medievale pentru a-şi ascunde provizii şi pentru a scăpa de cotropitori. Se spună că şi comuniştii  şi securitatea ar fost folosit acest tunel pentru misiuni secrete, dar sunt date exacte în acest sens. Legenda este susţinută şi de unele descoperiri recente. În urmă cu nouă ani în cartierul cu acelaşi nume pe strada Lanurilor s-a descoperit un capăt de tunel în timpul demolării unei clădii. 

Foto
Foto

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Strajeru Dan
13.03.2017, 13:15:47

Tare fraza aia: "Există însa şi teorii, apărute de-a lungul timpului, care încearcă să demonstreze că piramidele nu se află întâmplător la Şona."... Adanc, tulburator si stiintific de cazi pe jos. Deci, nu ne lasati sa ne duce la masa prosti: care erau motivele neintamplatare pentru care se afla acolo? pai aruncati cu piatra si lasati omul sa sufere? Dar fiindca tot veni vorba, ce fel de argheologi avem in tara asta daca nu i-a dat nimanui prin cap sa faca un sondaj prin movilele alea? Sau macar sa incerce niste tehnici neinvazive de "radiografiere"? Satu ca prostii, in plin secol XXI si se nazeaza ca au gasit niscai cioburide acum 2500 de ani pe langa ele? Si ne mai miram ca istoria tarii o scriu securistii si dentstii dacomaniaci. Chemati-l macar pe daniel Roxin ala, sa-l interogheze pe Zamolxe, poate ne dumireste el.

+3 (3 voturi)
alexander dughin
13.03.2017, 22:28:49

Lasă că până la dacopati și securiști ne-au scris-o ungurii, rușii și alții...Intuiția mea îmi spune că na-i fi avut nimic de comentat

+1 (1 vot)
cornel jurja
14.03.2017, 07:30:33

Exista si satul Movile unde pe panta unui deal cu orientare sudica sunt o gramada de movile asemanatoare , de dimensiuni variabile.Unii spun ca sunt 99 de mivile. Eu nu le-am numarat dar sunt intradevar multe, Seamana cu niste musuroaie de cartita uriase cu inaltimi variabile de la cativa metri la peste 10 metri , de forme conice regulate , cu unele imperfectiuni mici datorate eroziunii sau alunecarii terenului.

Tamas NickCell A4
14.03.2017, 10:30:53

Pai sariti fratilor pe ele sa iasa la iveala fro biblioteca de Tartaria :) niste piktograme in plus gen" pe aici nu aveti ce fura ca am aranjat noi totul" sau "mai rau sa nu hie " sau atentie peste x mii de ani PSD va mananca:))))))))

Modifică Setările