Celţii au denumit-o „Între Izvoare”, românii vor să o denumească „Între Gunoaie”. Ce riscă o comună bogată din România FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrică de selectare a gunoaielor la Prejmer FOTO Ioan Buciumar
Fabrică de selectare a gunoaielor la Prejmer FOTO Ioan Buciumar

Autorităţile locale vor să construiască la Prejmer o fabrică de sortare a gunoaielor din întreg judeţul Braşov, însă locuitorii spun că aceasta le va afecta serios viaţa, aşa că strâng semnături pentru a cere relocarea obiectivului.

Mai mulţi locuitori din Prejmer au iniţiat o petiţie prin care cer autorităţilor să găsească un alt amplasament pentru viitoarea fabrică de selectare a deşeurilor. 

Petiţia a strâns deja mai multe sute de semnături, iar oamenii spun că la Prejmer există deja o astfel de unitate, care deserveşte doar 30.000 de locuitori ai judeţului şi au existat probleme serioase. 

În cazul în care se va construi aici viitoarea fabrică, care va deservi 600.000 de oameni, locuitorii comunei se tem că problemele vor fi mult mai serioase. 

Cei din comună acuză primăria că, la început, nu a recunoscut că se va face această fabrică la Prejmer. După ce localnicii au intrat în posesia documentelor făcute publice de Consiliul Judeţean, reprezentanţii primăriei le-au spus că este vorba doar de una dintre variante. 

În cele din urmă, Consiliul Judeţean a organizat o conferinţă de presă în care a făcut cunoscut locul în care se doreşte construirea fabricii, iar acesta este cel despre care aflaseră cetăţenii din Prejmer. 

„Va trebui să suportăm mirosurile care vin de acolo, va trebui să suportăm o serie de dăunători pe care-i presupun în jurul gropilor de gunoi, un trafic imens pe şosea şi aşa mai departe. Cu siguranţă va afecta şi economia localităţii, în sens negativ, pentru că există riscul ca investitorii din parcul industrial, care s-au dezvoltat frumos, să plece, există riscul ca noi să ne părăsim casele”, spune unul dintre iniţiatorii petiţiei, Dan Iosif. 

De la "Între Izvoare”, la "Între Gunoaie”

Locuitorii din zona cea mai apropiată de amplasamentul viitoarei fabrici se gândesc serios să se mute, însă se tem că nu vor mai găsi cumpărători sau vor ieşi în mare pierdere. Un alt semnatar al petiţiei aminteşte despre semnificaţia denumirii comunei. 

„Denumirea Prejmerului vine de la termenul celtic Prej Myr, care înseamnă „Printre Izvoare”. Prejmerul e denumit „Satul cu 1000 de izvoare”. Sunt foarte multe izvoare, o parte dintre ele sunt captate şi trimit apă potabilă către oraşul Braşov. Având deja o fabrică de sortare a gunoaielor la Hidro Sal, în partea sudică a comunei, am suferit din cauza mirosului, deci am trăit experienţa deja, aşa că suntem îngroziţi de faptul că se va face o a doua fabrică de sortare a gunoiului şi am zis că Prejmerul nu se va mai numi „Între Izvoare”, ci vom fi „Între Gunoaie”. Ne-am mutat aici ca să ne bucurăm de aer curat, dar, dacă se va construi fabrica aici, am cheltuit degeaba atâţia bani şi am investit în zadar atâta timp”, a spus Teodor Nedelcu. 

Localitatea este una destul de bogată şi poate alege ce investiţii să se facă

Prejmerenii amintesc că localitatea lor a fost dintotdeauna între cele mai înfloritoare comune din ţară, însă o asemenea investiţie ar putea să afecteze grav economia Prejmerului. Chiar şi în perioada comunistă, la Prejmer exista cel mai performant IAS din ţară, pe care chiar Nicolae Ceauşescu îl vizita de două ori pe an şi care era dat drept exemplu la televiziune de mai multe ori pe an. La Lunca Câlnicului, sat care aparţine de comuna Prejmer, exista o fabrică de textile care producea de la covoare până la cele mai fine ţesături.

„Acum avem un parc industrial care produce plusvaloare, avem un buget considerabil, undeva la 30 de milioane de lei, avem în plan să facem un spital mare, pentru care s-a alocat deja terenul, iar chestiunea aceasta cu CMID-ul, cu fabrica de gunoi, cum este denumită, mi se pare un pas înapoi şi o deviere de la o dezvoltare frumoasă, armonioasă. N-ai cum să le pui în balanţă!”, a spus un alt locuitor al comunei, Adrian Gabor. 

Potrivit Planului Judeţean de Gestionare a Deşeurilor, la Prejmer se va construi un Centru de Management Integrat al Deşeurilor cu staţie de sortare, staţie de compostare, instalaţie cu digestie anaerobă, instalaţie de tratare mecano-biologică cu digestie anaerobă. Aceasta din urmă generează biogaz, ceea ce înseamnă că deşeurile vor fi păstrate aici o perioadă. 

Trei comune afectate

Afectaţi nu vor fi doar locuitorii din Prejmer. La distanţe doar cu câteva sute de metri mai mari se află un cartier nou şi modern din comuna Tărlungeni, într-una din părţi şi comuna Hărman, în altă parte. Prejmerenii spun, însă, că, în zonă, vântul bate cel mai des dinspre locul viitoarei fabrici spre Prejmer, aşa că pentru ei va fi cel mai dificil. Localnicii au o experienţă neplăcută cu fabrica existentă deja în localitate, Hidro Sal. Aici, la un moment dat, deşeurile au fost acoperite cu o prelată şi au luat foc. Mirosul ajunge foarte des în zona locuită, mai ales că gunoiul este depozitat lângă fabrică. 

Cei din localitate spun că există şi interese mobiliare în amplasarea fabricii pe acel teren, deoarece o investiţie de 100 de milioane de euro cu fonduri europene înseamnă şi achiziţionarea unui teren pentru o sumă importantă de bani, însă acestea sunt, deocamdată, doar speculaţii. 

Oamenii mai spun că, oricât de bine ar fi pus la punct fluxul tehnologic, acesta poate fi întrerupt de factori umani sau tehnici, cu consecinţe păgubitoare pentru locuitorii din Prejmer, Hărman şi Tărlungeni, localităţile aflate la 3 kilometri sau chiar mai puţin de viitoarea fabrică. În data de 3 iunie va avea loc dezbaterea publică a proiectului, iar locuitorii din zonele care ar putea fi afectate speră să poată schimba decizia autorităţilor, iar fabrica să fie amplasată în altă parte.

Vă mai recomandăm:

Locurile din România unde se filmează „Django“. Vulcanul stins de la Racoş a devenit un mic Hollywood

Omul căruia Muntele Tâmpa îi datorează faptul că rezervaţia nu mai este invadată de gunoaie

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite