Cetatea Braşovului va fi scoasă la licitaţie dacă Primăria nu o cumpără. Încă nu s-a stabilit un preţ pentru obiectivul turistic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii Aro Palace au decis să o vândă, dar nu spun clar cât vor pe Cetatea Braşovului. Se vehiculează sume de ordinul mimilioanelor de euro, asta deşi actualul proprietar nu a dat niciun leu pe ea.

Potrivit lui Mihai Fercală, preşedintele Consiliului de Administraţie al firmei hoteliere Aro Palace, citat de bizbrasov.ro s-a decis vânzarea cetăţii pe motiv că aduce pierderi şi nu sunt turişti. În plus preţul va fi stabilit la o valoare medie reieşită din evalurările făcute până acum.

Compania Aro Palace al cărei acţionar majoritar este SIF Transilvania a anunţat încă de anul trecut că vrea să vândă cetatea. Iniţial s-au cerut 5,2 milioane de euro, dar expertizele au arătat că preţul corect este de 3,3 milioane de euro. Acum preţul ar fi undeva între 2 şi 4 milioane de euro. Cetatea a fost în patrimoniul ONT din 1982, iar aici a funcţionat un restaurant. În 1990 societatea s-a privatizar, iar din ea au rezultat două companii: Postăvaruul SA şi Poiana SA. Compania Postăvarul a intrat în posesia cetăţii alături de alte active, iar din 2000 şi-a schimbat numele în Aro Palace.  Documentele arată că cetatea a fost primită gratuit şi că actualul proprietar nu a dat pe ea niciun leu.

Dacă Primăria nu va cumpăra cetatea aceasta va fi scoasă la licitaţie. Autorităţile locale spun că vor supune  achiziţia aprobării Consiliului Local, dar numai după ce vor fi anunţaţi şi care este preţul de vânzare. În schimbul Cetăţii, Aro Palace vrea mai multe terenuri deţinute de municipalitate: Parcarea de la Aro Palace, cea de la Casa Pădurarului şi terenu de la International Trade Center.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite