Copiii sunt invitaţi de onoare de 1 iunie la Castelul Bran

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ICopiii se vor distra pe cinste la Castel. FOTOArhivă.
ICopiii se vor distra pe cinste la Castel. FOTOArhivă.

Ziua este prilej de dublă săbătoare pentru cel mai vizitat obiectiv turistic din România. Se împlinesc şi patru ani de când castelul a căpătat noua înfăţişare.

Toţi copiii vor beneficia de intrare gratuită, iar părinţii vor plăti 25 de lei, echivalentul unui bilet de intrare la castel. Gazdele de onoare ai evenimentului vor fi copiii Principesei Ileana - Dominic Habsburg - Lothringen, Maria Magdalena Holzhausen şi Elizabeth Sandofer.

Cei mici sunt aşteptaţi în intervalul orar 09.00 - 18.00 pentru a lua parte la petrecerea medievală ce se va desfăşura în Parcul Regal al Castelului Bran. Respectând tradiţia, aceasta va cuprinde ateliere tematice, turnir, pavilionul medieval, atelier de tir cu arcul, atelier de luptă cu spada şi scutul, atelier de dans, atelier de pictură pe sticlă şi pe lemn, atelier de olărit şi ceramică medievală, atelier de păpuşi şi broderie, atelier de pielărie, atelier de spade din lemn şi atelier de jucării din lemn. Copiii care vor învăţa, sub îndrumarea meşterilor populari, să confecţioneze diverse obiecte la atelierele menţionate, vor primi cadou produsul finit.
 

Poveste scrisă de Regina Maria

La ora 11.00 va avea loc lansarea carţii „Copila cu ochi albaştri“, poveste scrisă de Regina Maria a României. Cartea conţine ca ilustraţie lucrările elevilor Liceului de Arte Plastice ”Hans Mattis Teutsch” din Braşov, coordonaţi de doamnele profesor Georgiana Ruşuleţ şi Gabriela Radu. De asemenea, vizitatorii sunt invitaţi să voteze cele mai frumoase lucrări în cadrul expoziţiei-concurs, inspirată din povestirea scrisă de Regina Maria, „De coada cometei“. Picturile au fost realizate de elevii Liceului de Artă din Sibiu.

Teatru de păpuşi

La ora 14.30 cei mici pot viziona, în Parcul Regal a Castelului Bran, teatrul de păpuşi „Scufiţa Roşie“, piesă pusă în scenă de actorii  de la Teatrul „Arlechino“ din Braşov.

Pe toată durata evenimentului, toţi participanţii vor primi brăţări de silicon cu mesajul „Eu iubesc Castelul Bran!“. Copiii vor primi gratuit orice produs destinat lor din gama Danone.

Pe aceeaşi temă:

Majoretele invadează centrul Braşovului de 1 iunie

Pompierii fac demonstraţii spectaculoase de 1 iunie

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite