Copiii care plâng de Crăciun: ţinuţi în centre, împotriva voinţei lor, departe de familiile cu care îşi doresc să petreacă sărbătorile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţinuţi la poarta centrului FOTO Ioan Buciumar
Ţinuţi la poarta centrului FOTO Ioan Buciumar

Mai mulţi copii care şi-ar fi dorit să fie de Crăciun cu familii care îi iubesc au fost ţinuţi în centre de către Protecţia Copilului. Cazuri au fost semnalate atât la Bucureşti, cât şi la Braşov sau Cluj

De Crăciun, toţi vrem să credem că suntem mai buni şi ne dorim să petrecem timp cu cei dragi. Doar să poată petrece timp cu familiile lor sau cu prieteni dragi şi-ar fi dorit şi câţiva copii şi tineri aflaţi în grija statului. Cei care sunt plătiţi să îi îngrijească au refuzat, în câteva cazuri, să le facă măcar această bucurie de Crăciun. 

„Am făcut demersurile oficiale pentru a lua patru copii acasă la mine de Crăciun. Crăciunul în familie are un alt impact pentru copiii abandonaţi, lipsiţi de apărare şi pentru asta susţin că toţi cei cu suflet, cu iubire, care vor să facă un bine, să nu renunţe. Crăciunul este despre dăruire, iubire şi iertare”, a scris pe o reţea socială Vişinel Bălan, preşedintele Asociaţiei Tinerilor Instituţionalizaţi din România. 

Cu toate că micuţii au mai fost în familia lui Vişinel Bălan, cei de la Protecţia Copilului din Sectorul 1 i-au cerut, de această dată, o serie de documente pe care nu avea cum să le obţină într-un timp atât de scurt. Preşedintele asociaţiei consideră că beţele în roate îi sunt puse ca urmare a dezvăluirilor făcute în legătură cu peste 30 de biciclete donate unui centru, care zac nefolosite. 

„Copiii aflaţi în „grija statului” m-au sunat să mă întrebe dacă-i iau de Crăciun. Le-am spus că DGASPC Sector 1 a invocat o serie de documente, deşi copiii au mai fost la mine şi atunci nu a fost necesară documentaţia. Aşa reacţionează sistemul când îl tragi de ureche. Eu voi rămâne un partener, indiferent cum aleg ei să lucreze. Nu sunt supărat pe nimeni, mă doare sufletul gândindu-mă la suferinţa copiilor”, a spus Vişinel Bălan.

Tânără de 22 de ani, cu dizabilităţi, ţinută în centru de Crăciun

La Braşov, alte două cazuri asemănătoare, unul semnalat de Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM), altul de Asociaţia Catharsis. O familie a dorit să ia acasă de sărbători o tânără de 22 de ani, care are dizabilităţi. „Am depus cerere la DGASPC, luni, 20 decembrie. Am primit un răspuns uluitor! Ni s-a spus că nu avem relaţii de ataşament cu fata şi din acest motiv nu o pot învoi la noi”, povesteşte femeia.

„Referitor la emailul dvs din data de 20.12.2021, înregistrat în cadrul DGASPC Braşov cu numărul 95366/21.12.2021, prin care solicitaţi învoirea tinerei (...) aflată cu măsură specială plasament la Centrul de Plasament „Floare de Colţ”, vă comunicăm faptul că solicitarea dvs nu a fost aprobat. Menţionăm faptul că la nivelul Centrului nu există documente care să ateste relaţia de ataşament dintre dvs şi tânăra în cauză”, a răspuns DGASPC Braşov.  

„Noi am luat-o acasă de Paşte, în 2019. De atunci am păstrat legătura săptămânal, pe telefon. Am fost şi la ea la şcoală, la Bucureşti, am mai luat-o la noi acasă, cât încă era la centrul de la Codlea. A venit pandemia şi nu am mai fost primiţi în centre, dar am păstrat legătura cu ea. 

Însă, chiar dacă nu ar avea legături de ataşament cu familia noastră, sora ei mai mică locuieşte la noi şi am menţionat în cerere acest lucru. Ele se bucură când se văd pe Internet şi şi-au dorit amândouă să fie împreună când vine Moş Crăciun. Doamna director Julieta Gîrbacea ne-a spus că vom primi un răspuns conform legii, dar sunt curioasă să ştiu şi eu ce lege le interzice fraţilor să fie împreună de Crăciun”, spune Ana, din Braşov. 

Femeia mai povesteşte că a făcut demersuri chiar şi în ziua de Ajun, dar, deşi vorbim de un adult, în vârstă de 22 de ani, tânăra din centru nu a fost lăsată să plece în vacanţă la sora sa. 

Despărţită cu forţa de familia care a crescut-o până la 7 ani

O familie de asistenţi maternali a crescut o fetiţă abandonată de când era bebeluş şi până la 7 ani. Fetiţa avea probleme auditive şi familia, din dragoste pentru fetiţă, a cheltuit mulţi bani şi a investit mult timp pentru ca micuţa să poată auzi. 

„Imediat după împlinirea vârstei de 7 ani, a fost luată abuziv şi ilegal din familia Asistentului Maternal, pentru a fi mutată la un centru pentru copii cu handicap grav. A plâns copilul şi se topea de dorul casei şi al familiei sale. Au plâns şi oamenii care au crescut-o timp de 7 ani cu dragoste părintească şi maximă responsabilitate. Şi s-au dus s-o viziteze, dar, din cauza pandemiei, au stat la mare distanţă. Se priveau timp de câteva minute şi se despărţeau cu lacrimile pe obraz.

Anul acesta au fost descurajaţi prin restricţionarea vizitelor, o dată pe lună, ceea ce i-a dăunat fetiţei. Familia Asistentului Maternal a solicitat învoirea micuţei pe timpul vacanţei de vară, dar asistentul manager de caz a respins cererea. 

Astfel, copilul surd din naştere, recuperat parţial prin grija familiei de Asistent Maternal, suferă de durerea provocată de cei plătiţi sa-i facă viaţa mai frumoasă”, a scris Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis, pe pagina de Facebook. 

Surori ţinute departe de fratele lor

Al patrulea caz este la Cluj-Napoca. Un tânăr crescut într-un centru a vrut să-şi ia surorile acasă de sărbători. 

„În 20 decembrie am mers să depun actele pentru a sărbători Crăciunul împreună cu surorile mele. La solicitarea Centrului de tip familial Amic am depus o anchetă social din parte comunei Floreşti, unde locuiesc, teste psihologice pentru mine şi prietena mea, adeverinţă de salariat, cazier judiciar şi adeverinţă de la medicul de familie”, a povestit tânărul. 

Acesta spune că i s-a refuzat învoirea celor două surori, pe motiv că nu a ţinut legătura cu ele în ultimul an. Tânărul spune că, în perioada menţionată de şefa centrului, a vorbit tot timpul la telefon cu surorile lui, însă vizitele i-au fost oprite chiar de cei de la centru, care au invocat pandemia drept scuză. 

„Şi eu sunt din casa de copii şi ştiu cum e să stai de Crăciun acolo. De aceea am vrut să le iau pe surorile mele, să le facem câteva cadouri de Crăciun şi să petreacă sărbătorile cu noi. Sunt foarte dezamăgit că m-au pus să fac atâtea drumuri, să obţin atâtea acte şi, la urmă să îmi spună că nu le lasă pe surorile mele la mine acasă”, a spus Ladislau. 

9 din 10 copii crescuţi în centre devin adulţi rataţi

Direcţiile de Protecţia Copilului sunt, în toate judeţele ţării, instituţiile din subordinea consiliilor judeţene către care merg cei mai mulţi bani. În multe cazuri, numărul angajaţilor îl depăşeşte pe cel al copiilor şi, cu toate acestea, serviciile micuţilor sunt de cea mai slabă calitate. 

Un studiu efectuat de Vişinel Bălan arată că, între 1 ianuarie 2010 şi 31 decembrie 2019, au părăsit centrele din România 33.000 de copii. Vişinel Bălan spune că doar 3.000 dintre aceştia au reuşit să se descurce în viaţă. 

30.000 sunt cerşetori, prostituate, infractori (mulţi dintre ei în puşcării), oameni ai străzii sau, câţiva dintre ei, morţi. Unii şi-au încercat norocul în străinătate, dar au ajuns tot cerşetori, prostituate sau infractori şi au contribuit semnificativ la imaginea pe care o are România în Occident.

„Ne construim fericirea pe durerea unor copii nevinovaţi! Plătim salarii foarte mari unor persoane care, în loc să-i ajute pe aceşti micuţi fără un sprijin în viaţă, îi distrug ca oameni şi îi fac să ajungă asistaţi social, cerşetori sau infractori”, conchide Ana, femeia din Braşov care şi-a dorit să ajute o tânără cu dizabilităţi.

Vă recomandăm să mai citiţi:  

Ce li se pregătea revoluţionarilor de la Timişoara în 21 Decembrie 1989. Decizia care a declanşat Revoluţia la Braşov

Pomii de Crăciun instalaţi la Râşnov au fost furaţi repetat, până când edilii s-au lăsat păgubaşi

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite