Cum alegem culorile hainelor: în funcţie de zodie sau de personalitate. Psihologii spun că moda dictează, iar astrologii cred că fiecare se naşte cu o culoare a lui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Personalitatea ne dictează de multe ori culorile pe care le purtăm. FOTOkudika.ro
Personalitatea ne dictează de multe ori culorile pe care le purtăm. FOTOkudika.ro

Specialiştii în astrologie au stabilit care sunt culorile care ni se potrivesc şi care ne atrag în funcţie de zodie. Psihologii spun că zodiacul nu are nicio legătură şi că, de multe ori, nu alegem culoarea care ni se portiveşte, ci pe cea pe care ne-o dictează personalitatea sau societatea.

Românii sunt caracterizaţi ca un popor pentru care părerea celor din jur contează, iar regulile moştenite din moşi strămoşi sunt literă de lege. Dacă în Occident nimănui nu-i pasă cum se îmbracă cei din jur, la noi este un adevărat subiect de discuţie.

Tinerele mai ales preferă să se îmbrace după ultima modă şi vor purta orice culoare este în trend, deşi uneori nu li se potriveşte. „La noi contează foarte mult ce este la modă, ce culoare se poartă şi nu ceea ce ne stă bine. Tinerele vor alege să poarte exact ce este în trend sau ce poarte vedetele de la noi, indiferent de faptul că le stă sau nu bine“, spune Ana Maria Ruşizan, psiholog.

Vârsta dictează culorile

La noi există şi o regulă nescrisă că odată cu înaintarea în vârstă culorile trebuie să fie tot mai pale, pentru că aşa poartă o doamnă serioasă. „Suntem conservatori şi rar vom vedea pe stradă, în România, o femeie peste 60 de ani care să poarte de exemplu un roşu aprins sau un portocaliu. Dacă la oraş situaţia s-a mai schimbat puţin, în mediul rural femeile trecute de 60 de ani se îmbracă în negru, gri, bej sau alb. Dacă le întrebi de ce nu vor spune că aşa le stă bine ci că aşa se cade“, mai spune psihologul.

Bărbaţii români sunt conservatori

Şi domnii ţin cont de reguline dictate de societate. La noi pe stradă domnii se îmbracă în culori mai sobre cum ar fi negrul, albastrul, bejul, kaki-ul sau griul. Dacă aleg totuşi un tricou roşu sau verde, atunci pantalonii vor fi cu siguranţă de culoare închisă. „La noi există regula că bărbaţii sunt sobri. Tinerii care ţin cont de modă au început să adopte şi culori mai îndrăzneţe, dar bărbaţii de peste 40 de ani preferă culorile neutre sau închise“, mai spune Ana Maria Ruşiozan.

Ce culori alegem în funcţie de zodie

Astrologii sunt de părere că zodiac în care ne naştem ne face să avem o înclinaţie spre anumite culori.

Berbecul este o zodie caracterizată prin îndrăzneală, pasiune şi energie. Nativii din această zodie se simt cel mai bine în nuanţe de bej şi galben intens.

Taurul este o zodie de pământ, iar nativii sunt responsabili, practici şi mari famililişti. Nu vor purta niciodată culori foarte tari deoarece nu se potrivesc cu personalitatea lor şi vor alege nuanţe mai neutre cum ar fi albul, bejul sau maroul.

Gemenii sunt caracterizaţi ca o zodie înzestrată cu multă creativitate, mereu în schimbare. Astrologii spun că nativii acestei zodii preferă culoarea verde, dar şi nuanţele tari cum ar fi roşul şi portocaliul.
Racul este o zodie caracterizată prin multe schimbări, dar şi prin  predispoziţia spre pesimism. Negrul este culoarea la care nativii acestei zodii apelează cel mai des.

Leul este o zodie puternică, iar cei născuţi sub acest semn au mereu impresia că sunt cei mai importanţi şi doresc să domine şi se impună. Este clar că vor alege culori tari precum roşu, portocaliu, auriu sau violet.

Fecioara este o zodie guvernată de linişte şi stabilitate. Nativii născuţi sub acest semn vor prefera culorile pastelate care dau senzaţia de armonie.

Balanţa este o zodie ai cărei nativi caută mereu stabilitate şi vor ca totul să fie într-o armonie perfectă. Culoarea potrivită este albastrul, dar şi negrul.

Scorpionul este o zodie învăluită în mister, ai cărei nativi sunt uneori greu de înţeles. Vor să iasă în evidenţă şi de aceea aleg să poarte culori tari cum ar fi roşul sau verdele.

Săgetătorul este o altă zodie ai cărei nativi sunt puţini excentrici şi de aceea vor alege tot culori tari precum portocaliul sau roşu aprins.

Capricornul în schimb este o zodie caracterizată prin stabilitate şi sobrietate. De aceea nativii din această zodie vor alege culori închise gen negru, gri, bleumarin.

Vărsătorul va alege mereu nuanţe metalice, deoarece nativii din această zodie sunt mereu în căutare de ceva nou.

Nativii din zodia Peştilor sunt cei mai înclinaţi spre pesimism şi uneori depresie şi pentru a se binedispune vor alege culori calde cum ar fi galbenul sau portocaliu, dar li se potriveşte şi un albastru deschis.

„Semnul zodiacal sunt care ne naştem, ne creionează personalitatea. Nu toţi cei născuţi în aceeaşi zodie sunt la fel, dar există anumite caracteristici definitorii. În funcţie de zodie vom alege şi anumite culori care ni se potrivesc sau care ne fac să ne simţim mai bine. Zodiile de pământ care se caractrizează prin stabilitate vor fi guvernate de colori mai sobre, cele domintante vor alege culori mai vii, iar cele mai boeme şi visătoare vor alege nuanţe mai pastelate şi care sunt mai aproape de natură“, a spus Ioana Mardare, specialişti în astrologie.

Pe aceeaşi temă:

Horoscop japonez. Află-ţi zodia şi trăsăturile de personalitate

Culoarea camerei în funcţie de zodie: nuanţele care le asigură nativilor starea de bine

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite