Cum pregătim copii din punct de vedere emoţional pentru prima zi de grădiniţă sau de şcoală. Ce ne sfătuiesc specialiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre cele mai fascinante momente ale vieţii de familie este reprezentat de momentul primei zile de grădiniţă...sau de şcoală. Florile destinate doamnelor educatoare sau învăţătoare, îmbrăcămintea elegantă şi festivismul primei zile vor rămâne pentru mult timp în istoria familiei, atât a copilului cât şi a părinţilor.

Întrebarea este cum să transformăm acest extraordinar moment din viaţa copiilor noştri într-unul de adevărată sărbătoare, într-unul capabil să dezvolte dorinţa copiilor noştri de a merge la grădiniţă sau şcoală, într-unul care cu siguranţă putem afirma că va avea efecte pozitive sau negative asupra întregului parcurs şcolar al copilului.

Prima zi de grădiniţă...

Pentru noi, părinţii, acest moment este unul la care ne gândim cu „groază” cum vom face să nu plângă copilul nostru când va vedea că plecăm? Cum va fi el îngrijit şi tratat? Cum va trăi copilul nostru primele momente din noua sa viaţă socială, înconjurat de tot felul de copiii?

„Toate acestea sunt întrebări fireşti pe care trebuie să ni le punem, sunt elemente care ne atrag atenţia că dincolo de banalul cotidian trebuie să-i acordăm o atenţie specială. În definitiv, ce este mai important pentru noi mai mult decât educaţia copiilor noştri? Deşi pentru mulţi părinţi cele ce urmează poate părea o banalitate, consider că este obligatoriu să reamintim câteva dintre lucrurile deosebit de importante de care trebuie să ţinem cont în pregătirea marii sărbători pentru copilul nostru: prima zi de grădiniţă! Pentru aceasta este necesar să alocăm în săptămâna sau săptămânile premergătoare acestei zile suficient timp pentru a discuta cu copilul nostru, pentru a-l pregăti pentru această minunată experienţă a colectivităţii pre-şcolare”, spune psihologul Aurelian Danu, membru al Asociaţiei Psihologilor din Braşov.

Copilul trebuie să ştie ce înseamnă grădiniţa

Din această perspectivă va trebui să avem o discuţie cu copilul despre faptul că viaţa lui urmează să se schimbe, că el va trebui să pornească pe un drum firesc al dezvoltării sale, că va merge la grădiniţă.

Recomandările specialiştilor sunt ca această discuţie să aibă loc înainte de începerea procedurilor de înscriere la grădiniţă.

„Sugestiile noastre ar fi că momentul înscrierii trebuie să fie caracterizat şi de prezenţa – pe cât posibil – a copilului la acest moment, el fiind implicat – prin intermediul nostru – la completarea cererii. Prin această modalitate, copilul nostru va avea un prim contact cu clădirea grădiniţei, cu pereţii frumos decoraţi cu peisaje de poveste, cu personalul grădiniţei etc. Ceea ce este important de subliniat este faptul că acest moment este un prilej deosebit pentru noi ca părinţi să «verificăm» dacă copilul nostru ştie cum îl cheamă, unde locuieşte sau numele părinţilor!”, spune Aurelian Danu.

Alegerea vestimentaţiei pentru „ziua cea mare – prima zi de grădi”

Este recomandat să mergem la cumpărături cu copilul nostru pentru a-i asigura acestuia confortul psihic în ceea ce priveşte modul în care va fi îmbrăcat într-una dintre cele mai importante zile din viaţa sa. Lăsaţi copilul să aleagă cu ce doreşte să fie îmbrăcat şi comunicaţi permanent cu el despre importanţa acestui moment sau despre ceea ce urmează să includă programul său zilnic.

„Asiguraţi copilului îmbrăcăminte uşor de manipulat. El trebuie să deprindă capacităţile de a se schimba singur. Odată cu achiziţionarea hăinuţelor pentru prima zi de grădiniţă, alegeţi împreună cu copilul Dvs. şi îmbrăcămintea care o va utiliza pe parcursul anului. Aceasta trebuie să fie uşor de manipulat de către copil care va trebui să înveţe să se schimbe singur în caz de nevoie. Orientaţi-vă către obiecte uşor de manipulat: pantaloni şi bluză de sport, tricouri, opincuţe pentru fetiţe sau pantofi sport pentru băieţei etc.”, recomadnă psihologul braşovean.

La fel de important este să realizaţi vizite la grădiniţă şi întâlniri cu educatorii săi înainte de prima zi de grădiniţă. Acesta este un moment de familiarizare a copilului cu „locul” în care îşi va petrece timpul o mare perioadă a zilei. Desenele cu personaje familiare din desenele animate care sunt pe pereţi, măsuţele, scăunelele, dulăpiarele şi mai ales clasa în care îşi va desfăşura activitatea trebuie „vizitate” înainte de către copil.

Astfel, el va şti unde merge, iar Dvs. veţi avea o „bază” pentru discutarea programului său sau vă veţi putea juca cu el „de-a grădiniţa”, fundamentându-vă pe elementele concrete realizate odată cu această vizită.

Discutaţi cu copilul programul său de la grădiniţă

Copilul trebuie să aibă o imagine completă a programului său pe toată durata şederii sale la grădiniţă. Discutarea acestui program – după discuţia noastră cu educatoarea – cu copilul îi va asigura acestuia capacitatea de a recunoaşte cele spuse de către noi atunci când va fi singur la grădiniţă.

Această discuţie are scopul de a-I confirma copilului cele spuse de către noi oferindu-I o stare de confort. Această discuţie poate fi demarată în ziua programată pentru vizitarea grădiniţei, moment în care copilul îşi poate cunoaşte direct şi educatoarea sau personalul de sprijin.

Jucaţi-vă cu copilul Dvs. „de-a grădiniţa”, simulând viitorul său program! Una dintre cele mai importante forme de învăţare a copilului este jocul. A ne juca ”de-a grădiniţa” nu înseamnă altceva decât o formă prin care continuăm la nivel practic discuţia referitoare la programul său zilnic de la grădiniţă.

Prin joc, copilul va înţelege mult mai bine fiecare etapă a programului său: perioada de joc, prânzul şi deprinderea de a învăţa să mănânce singur, programul de somn şi – cel mai important – revederea cu părinţii la finalul programului său de grădiniţă. Pe acest ultim aspect trebuie să vă concentraţi mai mult deoarece acesta este garanţia faptului că nu îl abandonaţi, că el nu este „părăsit”, ci doar că după ce îşi termină şi el „serviciul”, împreună cu Dvs., vă veţi întoarce împreună acasă.

Încercaţi întâlniri cu unul sau mai mulţi copii care vor fi colegi de grupă. Dacă aveţi posibilitatea sau cunoaşteţi viitori colegi de grupă organizaţi întâlniri cu aceştia şi fixaţi-vă programul de deplasare la grădiniţă în prima zi împreună cu ei. Astfel, atenţia copilului – prins în anturajul colegilor săi – se va muta către dorinţa sa de a rămâne cu ei, de a se juca şi la grădiniţă şi va resimţi mai puţin despărţirea de Dvs.

El va avea o mai mare stare de confort psihologic dacă merge cu prietenii săi la grădiniţa pe care a cunoscut-o anterior împreună cu Dvs. Practic, va şti unde merge, cu cine merge şi ce va face acolo până la reîntâlnirea cu părinţii de la sfârşitul programului.

A doua şi următoarele zile: despărţirile trebuie să fie scurte şi pe un ton de confort şi siguranţă

Odată parcurse etapele anterioare, începând cu a doua zi comunicaţi permanent cu copilul Dvs. Puteţi să îl rugaţi să vă povestească despre ce a făcut, cu cine s-a împrietenit, cum se descurcă cu schimbatul hăinuţelor, cu servirea mesei sau ce a învăţat nou.

„Asiguraţi-vă că ştie să se spele pe mânuţe după utilizarea toaletei înainte şi după servirea mesei. Despărţirile de dimineaţă trebuie să fie scurte şi finalizate cu oferirea garanţiei că la sfârşitul programului veţi fi acolo să îl luaţi acasă. Este foarte important în aceste prime săptămâni să fiţi punctuali. Această punctualitate îi va oferi copilului starea de confort necesară şi sentimentul că «nu este abandonat»”, precizează Aurelian Danu.

Creaţi un personaj care să fie alături de copil pe perioada programului

 Dacă veţi constata că aveţi un copil care are nevoie de un sprijin emoţional mai ridicat, încercaţi să găsiţi un „substitut” al Dvs., care să fie alături de copil în lipsa Dvs. pe parcursul programului.

O jucărioară, o pernuţă sau un obiect drag copilului va avea darul să îi ofere acestuia o siguranţă mai mare. Dacă identificaţi un personaj de desen animat pe care copilul îl îndrăgeşte, o jucărioară cu acel personaj este mai mult decât binevenită. De altfel, prin această modalitate, veţi putea să îi puneţi împreună să vă povestească ce au făcut „ei” la grădiniţă.

Prin intermediul jucărioarei sau obiectului preferat, copilul va avea o reprezentare complexă a faptului că la grădiniţă nu este singur, el este permanent însoţit de „ceva” sau de „cineva” familiar lui, acomodarea sa în noul mediu fiind realizată mult mai uşor.

„Fiţi sinceri şi punctuali cu momentul în care veţi veni să-i luaţi de la grădiniţă! Unul dintre sentimentele de care îi este frică copilului Dvs. este acela de abandon. A stabili ora la care veiţi să îl luaţi arătându-I pe ceas şi a fi punctuali sunt elemente care vor întări sentimentul de siguranţă al copilului, acesta resimţind din ce în ce mai puţin sentimentul de abandon. După o perioadă veţi constata că se formează o rutină, copilul va învăţa că acesta este «serviciul» său şi despărţirile nu vor mai fi grele”, vă sfătuieşte specialistul braşovean.

Trebuie să abordaţi toate aceste etape cu un ton sigur, ferm şi explicit. Încercaţi în toate etapele să îl convingeţi că este o etapă normală din viaţa unui copil, că grădiniţa este locul unde va învăţa foarte multe lucruri interesante, că acolo are prilejul să îşi formeze mulţi prieteni de joacă şi prin joc el va învâţa foarte multe lucruri.

Toate acestea trebuie explicate cu răbdare, pe înţelesul său şi pe cât posibil nu lăsaţi nicio întrebare a copilului fără răspuns. Important este să se reducă teama copilului pentru grădiniţă, constatând astfel că aveţi un copil foarte bine informat cu privire la ce are de făcut, cu încrederea sa că totul va fi bine şi cu garanţia oferită de către Dvs. că la sfârşitul „serviciului” său vă veţi întoare împreună acasă.

Prima zi de şcoală…

image

Este unul dintre momentele care este păstrat viu în amintirea copilului toată viaţa. Fiecare dintre noi, ca adulţi, ne aducem aminte de această zi importantă care s-a constituit în ceea ce înseamnă drumul nostru în viaţă. Ciclul primar are darul pe lângă formarea noţiunilor importante de scris şi socotit să formeze şi rutinele necesare procesului de învăţare pe tot parcursul vieţii.

A le forma corect înseamnă a asigura copilului nostru disciplina necesară învăţării. Recomandările noastre pentru prima zi şi pentru ceea ce urmează să trăiască în plan experienţial copilul nostru ar fi următoarele:

„Mergeţi împreună cu copilul Dvs. la înscrierea sa în clasa pregătitoare şi vizitaţi şcoala. Dacă este posibil fixaţi o discuţie şi cu doamna învăţătoare. Acest moment este foarte important, deoarece în prima zi de şcoală copilul va revedea un chip familiar, cunoscut, cel al învăţătoarei, care prin abilităţile sale l-a captat şi oferit alături de noi o stare de confort psihologic”, spune Aurelian Danu.

Organizaţi împreună noile instrumente: ghizdanul, rechizitele şi manualele, caietele şi toate cele necesare programului său. Anterior primei zile de şcoală şi după discuţia cu doamna învăţătoare mergeţi împreună cu copilul Dvs. să aciziţionaţi toate cele necesare şcolii şi mai ales uniforma şcolară – dacă aceasta există.

Dacă şcoala nu are o uniformă specială, cu siguranţă va trebui să respectaţi indicaţiile de culoare predominante impuse de şcoală. Alegeţi hainele şi discutaţi cu copilul toate aspectele legate de importanţa uniformei şi de regulile care trebuie respectate având în vedere noul său statut de şcolar. Acum el a crescut şi va trebui să facă faţă altor exigenţe. Acum este elev!

Pregătiţi copilului micul dejun înainte de şcoală şi pacheţelul pentru şcoală. Procesul de învăţare este un mare consumator de energie. Ca atare, copilul trebuie să fie bine hrănit şi să aibă la el o gustărică sau un pacheţel de mâncare şi o sticluţă de apă, acestea fiindu-i necesare în timpul programului pentru a-i asigura confortul caloric.

Stabiliţi împreună programul său zilnic. Copilul trebuie să ştie ce are de făcut din momentul trezirii de dimineaţă şi până seara. Această discuţie – dar mai ales respectarea sa – vor avea darul să formeze rutinele necesare asigurării unui echilibru pe tot parcursul vieţii, va organiza deprinderea de a fi ordonat şi de a respecta un program.

Astfel trebuie să verificaţi orarul, momentul prânzului, drumul către şi de la şcoală acasă, temele şi executarea lor, verificarea carnetului de note , discutarea dificultăţilor cu care se confruntă la şcoală şi soluţiile pe care Dvs. le oferiţi pentru a-I asigura copilului întregul confort. Încercaţi să reduceţi treptat perioada în care îl duceţi la şcoală şi încercaţi să-I formaţi acestuia deprinderea de a merge singur.

Copilul trebuie să îşi formeze şi reflexele sociale, să-şi deyvolte independenţa, să înveţe să se „descurce” în deplasarea de la şcoală spre casă. Acordaţi o atenţie deosebită programului de somn atât pe parcursul zilei, cât şi seara. El trebuie să meargă la culcare şi să se trezească, pe cât posibil, la aceleaşi ore.

Păstraţi permanent legătura cu doamna învăţătoare şi cu şcoala. Încercaţi să găsiţi împreună cele mai bune soluţii pentru a-i asigura copilului Dvs. o dezvoltare coerentă. În situaţia în care aceste probleme nu pot fi soluţionate de către Dvs sau de către doamna învăţătoare, apelaţi cu încredere la consilierul psiholog din şcoală sau la un cabinet de psihologie educaţională sau de asistenţă logopedică.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite