Daniel Isăilă: „FC Braşov va avea un început dificil de campionat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În prima etapă a noului sezon competiţional din Liga I, FC Braşov va întâlni, luni, 26 iulie, în deplasare, pe FCM Târgu-Mureş, duelul urmând să fie transmis, în direct, de DigiSport.

Înaintea confruntării de la începutul săptămânii viitoare, tehnicianul „stegarilor“, Dani Isăilă, este convins că propria formaţie nu va avea o misiune uşoară, mai ales ţinând cont că FC Braşov va evolua pe terenul unei nou-promovate.

Tot timpul începutul de campionat este unul dificil, pentru că îţi trebuie timp să-ţi intri în ritm. E şi mai greu dacă întâlneşti o echipă nou promovată, care se mobilizează foarte mult pentru a lăsa o impresie foarte bună în liga 1.

Cum este şi cazul echipei din Târgu-Mureş, adversarul nostru din prima rundă, care, după o perioadă lungă de stat prin Liga a 2-a şi a 3-a, a revenit în primul eşalon şi va vrea să facă un meci foare bun, mai ales că vor fi suţinuţi şi de foarte mulţi oameni din tribune.

Sper să-i capacitez pe băieţi să poată trece peste toate acest lucruri şi să facem o figură frumoasă la Târgu-Mureş", a declarat Daniel Isăilă.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite