De ce este bine să mâncăm peşte în fiecare săptămână. Cum verificăm dacă este proaspăt şi ce tip de peşte alegem

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Păstrăvul este unul dintre tipurile de peşte care se găseşte proaspăt. FOTOArhivă.
Păstrăvul este unul dintre tipurile de peşte care se găseşte proaspăt. FOTOArhivă.

Carnea de peşte este bogată în vitamine şi nu îngraşă. Este important să consumăm peşte proaspăt, de preferinţă şalău, păstrăv sau crap.

Peştele este unul dintre cele mai sănătoase tipuri de carne. Este plin de nutrienţi şi nu îngraşă. „Peştele este bogat în grăsimi Omega 3, dar conţine şi multe vitamine cum ar fi Vitamina D sau seleniul. Consumul de carne de peşte ne protejează vasele de sânge şi ajută inima să funcţioneze normal. Carnea de peşte nu are grăsimi saturate foarte multe, nu ridică colesterolul şi nu îngraşă. De asemenea, carnea de peşte şi uleiul de peşte au multiple beneficii asupra memoriei şi a bunei funcţionări a creierului“, spune medicul nutriţionist Eva Iorţan.

Ce peşte să mâncăm

Specialiştii spun că este indicat să consumăm carne de peşte o dată sau de două ori pe săptămână. Putem mânca şi mai mult, dar trebuie să fim atenţi la peştele gras, în special cel oceanic. „Peştele românesc gen păstrăv, crap sau şalău este indicat deoarece îl găsim proaspăt. Dacă ne place peştele mai gras, gen macrou sau somon, trebuie să îl consumăm de maxim două ori pe săptămână. Aceşti peşti, dar şi alţi răpitori conţin o cantitate de mercur. Nu este periculos dacă limităm consumul, dar trebuie să fim atenţi şi să nu mâncăm somon în fiecare zi“, mai spune nutriţionistul.

Cum ştim că peşte este proaspăt

Peştele este foarte sănătos dacă este proaspăt. Dacă este alterat ne poate cauza probleme serioase. „Peştele se poate verifica uşor. Ochii trebuie să fie limpezi, iar branhiile (aripioarele) să fie roşii. Carnea trebuie să fie tare şi să nu se împărştie atunci când curăţăm peştele. De asemenea, peştele poate fi şi mirosit în zona branhiilor. Este bine să vă feriţi de peştele congela,t pentru că nu ştie în ce condiţii a fost ţinut şi nici când a fost îngheţat. Trebuie să ştiţi că şi peştele care este pus pe gheaţă în marile magazine a intrat congelat în ţară, că aşa este legea. Tot peştele din import intră în ţară congelat. De aceea este bine să gătiţi peştele în ziua în care l-aţi cumpărat şi să nu îl mai congelaţi a doua oară“, mai spune medicul.  

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite