De ce este greşit să înfofolim copiii iarna. Efectul invers al protecţiei excesive: „S-ar putea să le fie frig, nu cald“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii nu trebuie înfofoliţi prea tare pentru că aşa pot răci mai des. FOTOAP
Copiii nu trebuie înfofoliţi prea tare pentru că aşa pot răci mai des. FOTOAP

Mulţi părinţi cred că dacă îmbracă foarte gros copiii îi feresc de răceli în anotimpul rece. Nimic mai greşit, spun medicii pediatri, care ne explică de ce protecţia excesivă le face de fapt rău celor mici.

Iarna, părinţii au tendinţa să înfofolească copiii. De la mai multe bluze şi pulovere la fulare puse peste faţă de nu se mai văd decât ochii, geci cu glugă foarte groase sau mănuşi peste mănuşi. 

„Copilul trebuie îmbrăcat la fel ca un adult. Dacă nouă nu ne este frig iarna dacă avem un pulovăr sau o geacă şi căciula adecvată atunci nici copilului nu îi va fi. Îmbrăcămintea trebuie adaptată temteraturii. În plus copiii sunt în continuă mişcare şi sunt mai călduroşi decât adulţii. Nu spune nimeni că iarna cei mici trebuie scoşi afară în capul gol. Nu este însă deloc necesar să le dăm mai multe bluze de corp şi peste ele şi un pulovăr, sau ştrampi şi peste ei şi sosete groase şi apoi ghete sau cizme şi nici să le punem fularul peste gură ca să nu respire aer rece“, spune Mădălina Giosanu, medic mediatru.

Prea multe haine pot îmbolnăvi copiii

Prea multe haine nu înseamnă neapărat mai multă căldură, ci din contră. 

„Dacă au prea multe haine pe ei copiii nu vor avea libertate de mişcare şi din această cauză s-ar putea să le fie frig, şi nu cald. La fel se întâmplă şi la picioare. Cu cât vor avea mai multe perechi de şosete, cu atât piciorul este mai stâns şi va fi rece deoarece circulaţia nu se mai desfăşoară aşa cum trebuie. În plus, ei vor simţi un mare disconfort atunci când sunt foarte îmbrăcaţi. În plus, pot transpira, iar transpiraţia rece poate duce rapid la răceli sau chiar pneumonii dacă micuţii stau mult timp aşa. La bebeluşi înfofolirea este periculoasă din punct de vedere medical. Ei nu îşi pot regla bine temperatura corpului, se pot supraîncălzi şi riscă să se deshidrateze“, mai spune medicul.

Copiii trebuie scoşi la aer

Chiar dacă afară este iarnă copilul trebuie scos la aer curat. „Nu trebuie să ţineţi copiii în casă în sezonul rece. Mulţi părinţi nu îi duc la săniuş sau nu îi lasă să se joace în zăpadă ca să nu se ude şi să nu răcească. Această protecţie excesivă nu face altceva decât să sensibilizele şi mai mult copilul, fără să ţinem cont şi de faptul că îi răpim  bucuria de a se juca. Copiii trebuie scoşi zilnic afară, pentru că aerul le face foarte bine. Nu contează că este iarnă. Acum nu spun că trebuie să staţi cu orele afară dacă sunt -20 de grade. Trebuie să vedem iarna ca toate celelalte anotimpuri şi să ieşim la aer“, mai spune specialistul.

Pro şi contra produselor de imunitate

Mulţi părinţi le dau copiilor diverse suplimente alimentare pentru creşterea imunităţii în speranţa că îl vor scăpa pe cel mic de îmbolnăvire. „Eu nu sunt pentru a da aceste suplimente şi a îndopa copilul de tot felul de vitamine. Eu nu le recomand dacă un copil nu are deficienţe de imunitate. Este normal ca un copil să răcească, chiar şi de 5-6 ori pe an până la vârsta şcolară. Aşa se formează imunitatea clasică. Dacă bolile iernii dau complicaţii sau sunt foarte dese, atunci se pot face analize de imunitate. Dacă se va observa o problemă atunci medicul va ştii ce tratament să recomande. Eu îi sfătuiesc pe părinţi să nu dea de capul lor tot felul de siropuri sau granule naturiste“, mai spune medicul.

Citeşte şi:

Cum îţi ţii copiii în frâu - sfaturile psihologilor: impune reguli, nu ceda presiunilor, aplică pedepse pe măsura faptei şi laudă-l când e cuminte

Ce probleme au copiii care stau prea mult la calculator sau folosesc tableta. Avertismentul unui psiholog

Psihologii inventează leacul antidepresie pentru copii şi adolescenţi: îl transformă pe „Superman de Cluj“ în erou de joc  online terapeutic

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite