Deputaţii Ioan Diniţă şi Ioan Adam, cercetaţi pentru fapte de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Diniţă este unul dintre cei mai bogaţi parlamentari. FOTOArhivă.
Ioan Diniţă este unul dintre cei mai bogaţi parlamentari. FOTOArhivă.

Ioan Diniţă este ceretat după ce firma sa a obţinut preferenţial contracte de la Consiliul Judeţean Braşov. Ioan Adam este cercetat în dosarul retrocedărilor ilegale, dosar cu un prejudiciu de 305 milioane de euro.

Deputatul Ioan Diniţă este cercetat în dosarul contractelor acordate ilegal de Consiliul Judeţean Braşov, dosar în care este urmărit penal şi Aristotel Căncescu, preşedintele instituţiei şi al cinci funcţionari publici. Procurorii au cerut arestarea lui Diniţă, dar Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a refuzat. Ieri nu s-a întrunit cvorumul la Camera Deputaţilor, astfel că Diniţă este liber cel puţin până în 27 octombrie când plenul Camerei Deputaţilor se va reuni din nou.

În documente din dosar, anchetatorii subliniază că SC Gotic SA, a deputatului Diniţă, era una dintre firmele "de casă" ale Consiliului Judeţean (CJ) Braşov. Această "calitate" rezultată din numărul contractelor atribuite, modalitatea de atribuire - cu modificarea ulterioară a preţului -, precum şi din conţinutul convorbirilor interceptate cu autorizarea instanţei în cauză. Gotic SRL a încheiat 13 contracte cu Consiliul Judeţean Braşov, începând cu 2007, în valoare de peste 112 milioane de lei.

„În interesul şi folosul SC GOTIC SA, inculpatul CĂNCESCU ADRIAN ARISTOTEL i-a convins pe consilieri să adopte hotărârea, care a fost întemeiată numai pe datele nereale furnizate în acest scop de către firma actualului deputat DINIŢĂ IOAN şi care apoi au fost prezentate de către inculpatul CĂNCESCU ADRIAN ARISTOTEL consilierilor, exclusiv în scopul aprobării nelegale a sumei de 2.900.000 lei. De asemenea, pentru a da o aparenţă de legalitate deciziei luate şi mai ales pentru a fi pierdută destinaţia reală pentru jumătate din cei  2.900.000 lei alocaţi suma a fost îmbucătăţită şi a figurat în documentele CJ Braşov, ca fiind  destinată unor lucrări , deşi în realitate suma a fost virată, absolut fără drept, gratuit, deci a fost practic oferită, virată pe nedrept firmei actualului deputat DINIŢĂ ION, SC GOTIC SA din dispoziţia preşedintelui CJ Braşov , se arată în documentele procurorilor. Practic lucrările au fost supraevaluate şi de 10 ori.

Ion Diniţă  este unul dintre cei mai bogaţi parlamentari şi deţine 15 imobile: nouă apartamente, trei case de locuit şi trei case de vacanţă. În declaraţia de avere a mai menţionat  40 de terenuri în Sighişoara. Constanţa, Braşov, Brăila, dar şi în străinătate, în Marea Britanie, suprafaţa totală depăşind 260.000 de metri pătraţi. Tot în acelaşi document mai menţionează două autoturisme din 2010 şi venituri anuale de 840.000 de euro. Diniţă nu are datorii la stat şi mai deţine lucrari de artă contemporane, obiecte de cult, bijuterii şi ceasuri în valoare de 90.000 de euro, dobândite în perioada 1990-2012.

Ioan Adam, cercetat alături de Viorel Hrebenciuc în dosarul retrocedărilor ilegale

Ioan Dam este unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi şi profesori de drept din Braşov şi din 2012 este şi deputat. El deţine mai multe terenuri şi case potrivit declaraţiei de avere din 2014.

Ioan Adam (PSD) este cercetat în dosarul retrocedărilor ilegale alături de Viorel Hrebenciuc, de soţia sa, de doi judecători din Covasna, dar şi de mai mulţi angajaţi Romsilva. Potrivit Procurorilor în dosar este vorba despre un prejudiciu de 305 milioane de euro pentru retrocedarea a 90.000 de hectare de teren.

Potrivit procurorilor, în 17 aprilie 2012, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea avocatului Ioan Adam, în prezent deputat, cu sprijinul lui Paltin Gheorghe Sturdza, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, din care au făcut parte Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, din judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

image

Ioan Adam a absolvit Facultatea de Drept - Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 1982. În perioada 1983 - 1994, el a fost judecător la Judecătoria Braşov, între 1990 şi 1994 a fost preşedinte al Judecătoriei Braşov, iar între 1994 - 1995 a fost judecător la Tribunalul Braşov. Din 1995, el este avocat în Baroul Braşov, fondator al S.C.P.A. Adam şi Rusu - Braşov. De asemenea, din anul 2002 Ioan Adam este profesor universitar doctor la Universitatea Transilvania din Braşov. În perioada 2007-2008, Ioan Adam a fost deputat supleant PSD. În 2012, el a fost ales deputat în colegiul uninominal nr. 6 Braşov, fiind membru al Comisiei Juridice.

Pe aceeaşi temă:

Dosarul retrocedărilor ilegale: Dan Constantin Bengescu şi Iosif Kadas - arestaţi preventiv, iar Sorin Ion Iacob şi Jănică Poenaru - arest la domiciliu

Dan Costin Bengescu şi Iosif Kadas au fost arestaţi preventiv in dosarul retrocedarilor ilegale, a declarat avocata Alice Drăghici pentru postul de televiziune Digi 24. Faţă de Sorin Ion Iacob şi Jănică Poenaru s-a luat masura arestului la domiciliu. Procurorii au cerut instanţei supreme măsura arestului preventiv pentru şase persoane cercetate în acest dosar.

EXCLUSIV Sentinţa judecătorească care i-a transformat în urmăriţi penal pe Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam

Principalele documente care au stat la baza reconstiturii ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure în favoarea falsului moştenitor al familiei Ghica datează din 1871 şi 1943. "Adevărul" vă prezintă în premieră decizia judecătorească de la care a izbucnit dosarul retrocedărilor.

VIDEO Socrul lui Ponta, finii lui Băsescu, dar şi Hrebenciuc, suspectaţi de corupţie într-un dosar DNA privind retrocedarea a 90.000 de hectare 

Mai multe percheziţii au avut loc miercuri la sedii ale unor firme, dar şi la instituţii publice din 3 judeţe într-un caz de corupţie privind retrocedarea a 90.000 de hectare de teren forestier. Printre suspecţi se numără avocaţi, judecători, dar şi parlamentarii Ilie Sârbu şi Viorel Hrebenciuc.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite