Deschiderea aeroportului de la Braşov se amână. Când ar putea zbura cel mai curând un avion de aici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deschiderea aeroportului de la Braşov se amână FOTO Ioan Buciumar
Deschiderea aeroportului de la Braşov se amână FOTO Ioan Buciumar

Deşi autorităţile anunţaseră că Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav va deveni operaţional la 1 noiembrie 2022, de aici nu va putea decola vreun avion înainte de iunie 2023

După ce autorităţile au vehiculat termenul de 1 noiembrie 2022 pentru data la care Aeroportul Internaţional Braşov Ghimbav va deveni operaţional, acum acest termen a fost decalat pentru luna iunie a anului 2023. 

Consiliul Judeţean Braşov spune că toate contractele aflate în derulare privind obiectivele ce au rămas de executat sunt în stadii avansate, însă este necesară parcurgerea unor etape care nu pot fi sărite sau parcurse mai repede decât este prevăzut. 

Contractul pentru  cele şapte obiecte, ce ţin de infrastructura de aeropot intră, în perioada următoare, în faza de recepţie la terminarea lucrărilor, de asemenea şi contractul privind execuţia drumului perimetral, a gardului perimetral şi a sistemului TVCI, sunt aproape de finalizare, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea.

Activităţile critice necesare deschiderii aeroportului sunt de natura asigurării serviciilor de navigaţie aeriană, pregătirea personalului de dirijare, certificarea furnizorului de servicii de navigaţie aeriană, aprobarea echipamentelor de radionavigaţie, a sistemului meteo şi de comunicaţii.

Finalizarea procesului de operaţionalizare se realizează prin publicarea informaţiilor privind deschiderea unui nou aeroport - procedurile de zbor, spaţiu aerian, datele privind echipamentele de radionavigaţie, proceduri locale, echipamente, dotări - în publicaţia de informaţii aeronautice AIP (Airport Information Publication).

„Publicarea este un proces, ce ţine de regulamentele internaţionale; acest demers se poate face la anumite termene şi cu un anume timp înainte, respectiv 56 de zile; dacă s-a sărit o etapă, totul se duce cu o lună mai departe şi tot aşa”, a explicat Florin Virgil Manta, Directorul Direcţiei Serviciilor de Navigaţie Aeriană Regională (DSNAR) Arad.

„Situaţia mondială ne pune şi pe noi în situaţia de a avea întârzieri. Noi am semnat contractul pentru echipamentele de radionavigaţie în luna decembrie 2021, iar în primăvara acestui an s-au lansat în producţie echipamentele de radionavigaţie şi nu puteau fi livrate mai repede. După ce vor fi instalate, se pot face verificările în zbor”, a spus Adrian Veştea. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Plimbată cu forţa pe străzile Braşovului. Cum a intimidat-o un bărbat pe fosta sa concubină, în ciuda ordinului de restricţie

Autorităţile lucrează cu viteza melcului: când va fi gata o porţiune de 14 metri de drum, surpată în urmă cu două luni

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite