EXCLUSIV Totul despre primul aeroport construit în România, de la zero, după Revoluţie FOTO VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valoarea totală a proiectului de la Ghimbav-Braşov este de circa 120 milioane euro, finanţarea fiind asigurată de la bugetul Consiliului Judeţean şi de la bugetul de stat. Aeroportul va fi dat în folosinţă în septembrie 2021.

Industria transporturilor din ţara noastră se pregăteşte de o premieră remarcabilă: din toamna anului viitor va fi operaţional primul aeroport construit de la zero în România, după Revoluţie: Aeroportul Internaţional Ghimbav-Braşov. Vă prezentăm, în exclusivitate, informaţii şi detalii de ultimă oră despre investiţia aflată în curs de realizare la 12 kilometri de Braşov. 

„Stadiul lucrărilor la terminalul de pasageri a ajuns la peste 80%, clădirea fiind deja construită. În prezent se lucrează la compartimentări, la instalaţii şi la echipamente, inclusiv echipamentele de la subsol pentru sortarea bagajelor. S-au scos la licitaţie, recent, lucrările privind sistemul de televiziune cu circuit închis. Sunt în execuţie mai multe clădiri-suport privind reţelele de utilităţi, precum şi drumul de acces din drumul judeţean către aeroport”, ne-a declarat directorul Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Braşov.

Pista este gata din mai 2014, iar în ianuarie 2021 urmează să se finalizeze balizajul de la pistă. Tot în ianuarie 2021 va fi terminată şi sistematizarea zonelor de siguranţă din jurul pistei. Din martie 2021 se vor face marcajele la pistă, apoi va începe certificarea infrastructurii.

Legat de siguranţa pistei, trebuie remarcat că aceasta nu poate fi curăţată cu maşini cu lame normale, deoarece în ea vor fi încastrate lămpile de iluminat, iar acestea ar putea fi distruse. De aceea, curăţirea se va face cu maşini speciale cu lamă, perie şi suflantă. 

Imagine indisponibilă

Stadiul lucrărilor la terminal a depăşit 80% FOTO: Consiliul Judeţean Braşov

Calea de rulare pentru avioane va avea cele mai moderne sisteme de preluare a apei şi de topire a zăpezii, detaliu ce va face ca pe viitorul aeroport să se poată ateriza, fără probleme, în orice anotimp. Pista are o lungime de 2820 de metri, o lăţime de 45 de metri, plus acostamente betonate de câte 7,5 metri.

Pe viitoarea pistă va putea ateriza şi decola orice tip de avion, cu excepţia lui A380, pentru care ar fi necesar un terminal special şi o pistă mai lungă. Pe lângă aeroport va trece viitoarea autostradă A3.

Terminalul Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav va fi al treilea, ca mărime, din România, după Aeroportul Henri Coandă de la Otopeni şi Aeroportul de la Cluj-Napoca. Pe partea de infrastructură de navigaţie aeriană s-a ajuns la etapa studiului de fezabilitate.

În 2021 se va face partea de achiziţii şi de instalare de echipamente.  În primăvara lui 2021 vor începe procedurile de autorizare a aeroportului. Se va certifica terminalul, se va da o Hotărâre de Guvern pentru deschiderea punctului de frontieră de la aeroport.

Când va fi deschis aeroportul

„Ne propunem ca deschiderea aeroportului să fie în toamna lui 2021. Aceasta nu va fi mai devreme de septembrie 2021, deoarece durează foarte mult partea de certificare, iar după certificare trebuie să ne ocupăm să angajăm personal, să îl pregătim”, spune Alexandru Anghel. 

Imagine indisponibilă

Pe şantier se lucrează într-un ritm spectaculos FOTO: Consiliul Judeţean Braşov

La noul aeroport Braşov-Ghimbav vor fi într-o prima etapă între 50 şi 80 de locuri de muncă. Aeroportul în sine va dezvolta pe orizontală business-uri şi locuri de muncă. Într-o primă etapă, programul zilnic de lucru va fi de la 7,00 până la ora 19,00. 

A fost proiectat pentru a face faţă unui flux maxim de un milion de pasageri pe an. „Se ia întotdeauna capacitatea la ora de vârf, la noi va fi de trei avioane, calculat la 180 de pasageri per avion”, spune Alexandru Anghel.

Terminalul va fi construit pe trei niveluri, subsol, parter şi etaj. Va avea o arie desfăşurată de 12.031 mp şi o înălţime de 14,87 metri. Acesta va asigura servicii aeroportuare pentru 720 de pasageri la orele de vârf (360 la „sosiri” şi 360 la „plecări”), iar construcţia va fi realizată astfel încât să poată fi extinsă ulterior. Vor fi aproximativ 180 de locuri de parcare. Însă parcarea disponibilă se va putea extinde după ce aeroportul va fi operaţional. 

Tot legat de transport, cei de la Regia Autonomă de Transport Braşov au în proiect deschiderea unei linii care să meargă din oraş până la aeroport. În lucru este şi un proiect legat de o linie de cale ferată dedicată. „Vom aduce un segment de cale ferată până în zona terminalului. Tronsonul de cale ferată nu este unul lung, este de vreo 600 de metri de la reţeaua principală”, precizează Alexandru Anghel.

Turn de control virtual

Aeroportul din Braşov va fi primul din ţară ce va avea balizaj cu LED. Tot ca noutate absolută, aeroportul ar putea avea turn de control virtual. Conceptul este în felul următor: când cei care se ocupă de controlul zborurilor sunt în turnul clasic, se asigură vizibilitate de la înălţimea platformei. Neavând turnul clasic, partea de control ar putea fi asigurată cu camere de luat vederi poziţionate la înălţime şi cu o clădire la nivelul solului.

„Propunerea este deocamdată în analiză. Sunt şanse mari să fie turn virtual la viitorul aeroport, sunt argumente puternice în acest sens, inclusiv privind costurile de investiţie şi de operare ulterior implementării”, ne-a declarat în exclusivitate Alexandru Anghel. 

Imagine indisponibilă

Pista viitorului aeroport a fost finalizată în mai 2014 FOTO: Consiliul Judeţean Braşov

Valoarea totală a proiectului este de 120 milioane euro. Finanţarea este asigurată de la bugetul Consiliului Judeţean Braşov şi de la bugetul de stat. În acest an, CJ Braşov a primit de la stat 75 de milioane de lei pentru finanţarea lucrărilor, 25 de milioane de lei din această sumă provenind din fondul de rezervă al Guvernului.

„Noi vom încerca să ne recuperăm banii investiţi prin fonduri europene. În momentul de faţă, se pot finanţa doar aeroporturi care sunt deja certificate. Nu putem deocamdată aplica”, adaugă Alexandru Anghel.

Legat de viitoarele destinaţii zbor, acestea se discută şi se stabilesc cu companiile aeriene. După cum ne-a declarat Alexandru Anghel, „am avut discuţii la Braşov cu Lufthansa, El Al, Blue Air, Wizz Air şi LOT. Companiile vor să vadă care este potenţialul zonei”.

Deocamdată nu s-au stabilit destinaţii punctuale. Din câte am aflat, sunt vizate în special Londra, Munchen, Roma şi Viena. Conform studiilor, Braşovul ar putea ajunge la 15-20 de destinaţii care pot fi operate. Toate acestea se vor deschide într-un anumit ritm: se va începe cu maximum trei, apoi, pe parcurs, se vor mai adăuga câte două sau câte trei. 

O machetă a avionului lui Aurel Vlaicu se va regăsi în cadrul terminalului de pasageri al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav. Este vorba despre o machetă cu o anvergură de 2 metri (lungime - 2,4 metri şi înălţime - 860 mm) ce a fost realizată în contextul aniversării centenarului naşterii lui Aurel Vlaicu din 1982. Macheta va fi donată de către reprezentanţii Secţiei de Aeromodelism din cadrul Asociaţiei Sportive ARIPILE Braşov (din cadrul IAR SA). Realizată de 15 pasionaţi de aeromodelism după aproape 3.000 de ore de lucru, aceasta este cea mai fidelă machetă a avionului VLAICU-II.

Şantier aeroport Braşov-Ghimbav

Vă mai recomandăm şi:

Trei companii vor opera trenurile pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Otopeni. În cât timp se parcurge distanţa

Noul terminal de sosiri curse externe de pe Aeroportul Timişoara, care a costat 6 milioane de euro, este aproape gata

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite