Braşov

articolul anterior articolul urmator

Fermă ilegală de urşi, făcută în ogradă. Proprietarul, mai tare decât legea

14
7 Mar 2021 04:04:30
Autor: Ioan Buciumar
Urs la Sanctuarul Libearty. FOTO: Asociaţia MIlioane de Prieteni
Urs la Sanctuarul Libearty. FOTO: Asociaţia MIlioane de Prieteni

De mai bine de 15 ani, autorităţile nu sunt capabile să salveze urşii pe care un arădean îi ţine în gospodăria sa, în cuşti în care libertatea de mişcare a animalelor lipseşte cu desăvârşire. Garda de Mediu, Poliţia şi alte instituţii par să se sperie mai mult de deţinătorul urşilor, decât de animale sau de lege.

Deşi legea precizează în mod expres că o persoană fizică nu are dreptul să deţină animale sălbatice din specii protejate, între care se numără şi ursul brun, Garda de Mediu Arad spune că nu poate lua nicio măsură împotriva unui locuitor al judeţului care are doi urşi în captivitate. 
 
Asociaţia Milioane de Prieteni încearcă de mai bine de 15 ani să elibereze animalele, însă autorităţile spun că nu se poate încearcă în fel şi chip să paseze vina pentru lipsa de acţiune. 
 
Sesizările legate de condiţiile în care erau ţinuţi urşii au curs de-a lungul timpului, însă, în ciuda acestora, cel care deţine animalele nu a fost deranjat niciodată prea tare de reprezentanţii autorităţilor, astfel că şi-a văzut, liniştit de treabă. 
 
Nici măcar un film publicat de jurnalişti din Franţa, care demonstra că bărbatul creşte urşi pentru a-i vinde, nu a reuşit să sensibilizeze Poliţia, Garda de Mediu şi celelalte instituţii care au atribuţii în această speţă şi să le determine să facă ceva. 
 

Controale degeaba 

 
Primul control acasă la arădean a avut loc în 9 iulie 2007. Chiar dacă proprietarul urşilor nu avea autorizaţie de deţinere a acestora, tot ce s-a putut face la momentul respectiv a fost să i se ceară acestuia să facă demersurile necesare pentru obţinerea autorizaţiei. Încă de prima dată, autorităţile s-au dovedit extrem de timide în aplicarea legii. 
 
A urmat un alt control, în 6 aprilie 2011, când s-a constatat că animalele sunt deţinute legal şi au condiţii optime de viaţă. În 22 februarie 2017, bărbatul avea 6 urşi, după cum s-a constatat în urma altui control. Deţinătorul animalelor ceruse, cu 6 ani mai devreme, să fie recunoscută gospodăria lui ca menajerie sau grădină zoologică. Abia la controlul din 2017 s-a constatat că este imposibil. În 2016, bărbatul ceruse Ministerului Mediului informaţii despre cum ar putea vinde animalele către o grădină zoologică şi spunea că exclude posibilitatea ca aceşti urşi să ajungă la Asociaţia Milioane de Prieteni. 
 
În 27 iunie 2019 a avut loc un alt control. Din 6 animale, mai existau doar două iar bărbatul a spus că două au murit, iar alte două le-a dat cuiva, dar nu a putut prezenta niciun document. 
 
Cu toate acestea, nu s-a întâmplat nimic, iar după ultimul control, deşi legea interzice deţinerea de animale sălbatice de către persoanele fizice, Garda de Mediu Arad spune că nu poate face nimic pentru preluarea animalelor. „Deţinătorii de animale pot deţine animale sălbatice, potrivit legii, numai dacă sunt autorizaţi de direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti”, sună răspunsul Gărzii de Mediu Arad. 
 
„Este un răspuns care nouă ni se pare de-a dreptul ireal, ni se pare că sfidează legile ţării, ni se pare că sfidează bunăstarea animalelor, ni se pare că sfidează absolut orice ar putea să însemne o evoluţie a acestei ţări în ce priveşte bunăstarea şi protecţia animalelor”, a comentat vicepreşedintele Asociaţiei „Milioane de Prieteni”, Paula Ciotloş. 
 
Bărbatul a cumpărat doi urşi încă în 1992, când legea nu interzicea aceasta, însă, acum, deţinerea animalelor de către o persoană fizică este ilegală. Acum, bărbatul are o ursoiacă de 29 de ani şi puiul ei, care, între timp, a ajuns adult şi are 15 ani. 
 

Legile din România, aplicate de autorităţi după cum le convine 

 
„Ei, bine, această persoană deţine doi urşi şi a deţinut, la un moment dat, chiar şapte, fără autorizaţie, fără absolut nimic, dar, pentru că are animalele sunt înregistrate la DSVSA şi acestea au carnete de sănătate şi pentru că le-a cumpărat pe vremea când era legal, le poate deţine în continuare, în opinia celor de la Garda de Mediu Arad. Deci, nu ştiu cum se aplică legile acestei ţări de către anumite instituţii şi de către anumite persoane. Am fi şi noi curioşi să înţelegem de ce nu se pot lua măsuri în acest caz, am fi şi noi curioşi să înţelegem motivele pentru care de-atâţia amar de ani acei urşi au rămas acolo, în acel loc total nepotrivit pentru ei”, a mai spus Paula Ciotloş. 
 
Reprezentanta asociaţiei care administrează şi Sanctuarul Libearty de la Zărneşti spune că nu îşi doreşte ca urşii să ajungă neapărat la sanctuar, dar aceştia trebuie să se poată bucura de libertate şi să scape de condiţiile improprii din gospodăria din judeţul Arad.
 
Paula Ciotloş mai spune că autorităţile nu iau nicio măsură, deşi există un filmuleţ făcut de jurnalişti francezi care s-au dat drept cumpărători şi au negociat cu arădeanul tranzacţionarea unui patruped. Proprietarul urşilor a fost de acord să vândă un exemplar pentru 12.000 de euro, aşa cum se poate vedea pe filmarea care a fost prezentată la momentul respectiv de mai multe posturi de televiziune naţionale şi din Franţa. 
 

Trauma trăită de animale din cauza chinurilor la care sunt supuse rămâne toată viaţa

 
De-a lungul timpului, arădeanul a încercat diferite tertipuri pentru păstrarea animalelor. La un moment dat, el a încercat să obţină documente că ar avea o grădină zoologică, însă singura specie din gospodăria sa care putea fi prezentată publicului era ursul, dar nimeni nu putea vizita „stabilimentul”, deoarece acesta se afla pe proprietatea familiei, astfel încât coteţul în care trăiesc urşii nu a putut fi încadrat la grădini zoologice.
 
Cei doi urşi trăiesc într-un spaţiu impropriu, de doar 80 de metri pătraţi, însă Garda de Mediu Arad a ajuns la concluzia că au suficientă libertate de mişcare, deşi un urs care nu este captiv parcurge chiar mai mult de 100 de kilometri pe zi. Cum latura cuştii are 9 metri, urşii ar trebui să o parcurgă de peste 11.000 de ori pe zi.
 
Astfel, nici nu este de mirare de ce urşii care ajung în rezervaţia Libearty fac şanţuri – de obicei sub formă de cerc, deoarece în cuştile în care sunt ţinuţi înainte de a ajunge la sanctuar se învârt în cerc – deşi au câteva sute de hectare la dispoziţie în care să se mişte. Trauma trăită, însă, în perioada în care au fost în captivitate se vindecă foarte greu sau, de multe ori, deloc. 
 

Reacţia Mediului

 
„Adevărul“ a solicitat ministrului Mediului, Apelor şi Pădurii, Tanczos Barna, un punct de vedere legat de această situaţie, însă acesta a spus că nu are nicio informaţie despre caz.
 
În schimb, un angajat al Gărzii de Mediu Braşov spune că ştie de mulţi ani de această situaţie şi a aflat că ar fi vorba de un interlop care a pus şi un afiş pe poartă în care îi ameninţă pe cei care vor să îi ia urşii.
 
Dacă este să ne luăm după reacţia autorităţilor, înseamnă că afişul proprietarului i-a speriat mai rău decât urşii, încât aplicarea legii poate să mai aştepte.
 
Vă mai recomandăm: 
 
Cu ce se ocupau, de fapt, patru români care umblau deghizaţi în cerşetori în Austria 
 
Filmul lui Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, câştigă Ursul de Aur la Berlinale
 
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

Alexandru Preda
7.03.2021, 06:34:17

Vedem ca fiecare are punctul lui de vedere. Asa ca cititorii nu cunosc de fapt care este realitatea. Asa ni se poate spune ca motanul pe care îl deținem cu drag și cu toate condițiile, într-un apartament de doua camere, este "chinuit", pentru ca în libertate, acesta ar avea un teritoriu de doua hectare. Dacă omul are grija de ursi, care se vede ca arata foarte bine, dacă autoritățile au constatat ca ursii sunt bine merci, poate fi doar o ambiție a acelei asociații. Cel puțin asa se pare.

-18 (26 voturi)
LaShaniqua Zevescu
7.03.2021, 08:18:31

Preda, ai vazut clipul ala cu ursul mutat dupa jde ani intr-un perimetru mare si care oricumse invartea in cerc pe o suprafata de 4m x 4m, cat fusese cusca in care a trait ani de zile? Basca, pisicile si cainii sunt animale care de multe generatii au ales sa traiasca pe langa casa omului. Ursul, nu.

+5 (23 voturi)
Alexandru Preda
7.03.2021, 10:21:26

Nu, nu am văzut, dar te cred. Dar atunci de ce autoritățile, care de obicei sunt sensibile la animale sălbatice în captivitate, nu au interzis și de data aceasta? Ce spui tu am văzut la zoo. Însă nu interzice nimeni zoo, ca să se amuze odraslele răsfățate. Spre încântarea părinților și a acelor odrasle, sunt sacrificate atâtea animale, care în mod clar merg în cerc și atunci când ies din cușcă. Cel puțin la nenea acesta, ursii arata superb și curați fata de cei chinuiți la zoo. De ce aceste ONG-uri nu salvează animalele sălbatice chinuite de la zoo?

-4 (10 voturi)
T. Timisorean
7.03.2021, 09:04:42

Si in Drobeta Turnu Severin, pe o strada langa piata de vechituri este un cetatean care are caprioare, si alte animale si pasari salbatice. Se vad din strada, dar nu-l deranjeaza nimeni. Oricum pare sa fi fost ceva mahar de asta bugetaro-psd-ist. In zonele de felul asta, este stat in stat, nici o lege nu functioneaza, sunt ca mafia, se protejeaza unii pe altii. Astia care au fost sefi pe la institutii de stat, isi fac sau si-au facut tot de felul de servicii intre ei si se cunosc. Exact ca o mafie, sau mai bine, exact ca un partid de-al nostru. Sunt o plaga a societatii, au iesit la pensie cu plati imense de la stat (adica de la noi) poate chiar cu pensie speciala (tot de la noi), au avut grija sa-si puna deoparte tot felul de proprietati si avantaje,dau un telefon si actualii sefi le fac tot felul de servicii, duc o viata de sef de cuib mafiot - totul pe banii si contributiile noastre, ale fraierilor de rand care inca ne incapatanam sa traim si platim taxe in tara asta.

+9 (11 voturi)
Sava Iancu
7.03.2021, 10:27:40

Cine sunt "marii specialiști" de la Garda de Mediu Arad care au hotărât ca 80 de m pătrați sunt suficienti pentru 2 ursi? Cu ce se ocupă ursarul care a ajuns sa intimideze autoritățile? De ce aplicare legilor în tara asta se oprește atât de des la poarta unor "speciali"?

+5 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (14)

Modifică Setările