FOTO Aeroportul Braşov ar putea primi finanţare din Quatar, una dintre cele mai bogate ţări ale lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ambasadorul din Quatar a vizitat Braşovul FOTO Andrei Paul
Ambasadorul din Quatar a vizitat Braşovul FOTO Andrei Paul

Ambasadorul din Quatar a venit în weekend la Braşov pentru a discuta cu autorităţile locale mai multe posibilităţi de investiţii în oraşul de sub Tâmpa.

Excelenţa sa Saad M. Al-Kobaisi şi-a manifestat interesul în special pentru domeniul agricol şi a dorit să afle potenţialul zootehnic al zonei, mediul de afaceri din Qatar fiind direct interesat de importurile de carne şi de animale vii, în special păsări şi ovine, dar şi de achiziţia de mari terenuri agricole, care să fie cultivate cu grâu, porumb sau plante furajere. 

Cea  mai importantă discuţie a fost cea referitoare la Aeroportul Braşov pentru care se caută finanţarea de mai bine de 10 ani. Niciun guvern nu a dorit să finanţeze Aeroportul de la Braşov deşi există studii clare că ar fi profitabil. Ambasadorul din Quatar a spus că va prezenta autorităţilor din ţara sa proiectul aeroportului şi că ar putea investi în construirea lui încondiţiile în care o companie din Quatar ar opera pe aeroportul din Braşov.


„Mă bucur că am primit vizita ambasadorului Qatarului şi ar fi foarte important dacă am avea o colaborare pe domeniul agricol, tehnic sau orice alt domeniu care să genereze locuri de muncă şi să fie în beneficiul ambelor părţi. Qatarul este o ţară puternică din punct de vedere economic şi ca primar al Braşovului, ne interesează o astfel de colaborare, în special în domeniul construcţiilor şi al infrastructurii, domenii care ar putea fi dezvoltate de companii din ţara dumneavostră. Noi, în Braşov, construim un aeroport, şi ar fi o primă oportunitate în finanţarea construcţiei şi operarea acestui aeroport. Domeniul turistic ar putea fi de asemenea un domeniul foarte bun pentru colaborare”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.

Ambasadorul din Quatar a primit că va studia toate proiectele propuse de Braşov. „Ţara noastră este o ţară mică, dar binecuvântată cu foarte multe resurse de gaze naturale şi petrol. Cum ţara este mică, banii pe care îi câştigă din petrol, foarte mulţi, doreşte să-i investească peste hotare. Guvernul nostru a creat un fond special de investiţii în străinătate, care are foarte multe subdomenii: minerit, agricultură, construcţie de locuinţe şi de zone hoteliere sau turistice. Până acum, am investit deja în America, Japonia, Anglia şi Germania, iar, acum, venim şi în România. Suntem interesaţi de investiţii, iar modul în care intenţia noastră de a investi în România se va concretiza ţine de dumneavostră. I-am propus domnului primar ca Braşovul să ne prezinte două proiecte pentru care există studii de fezabilitate şi le vom face cunoscute oamenilor de afaceri din Quatar“, a declarat Excelenţa Sa, Saad M. Al-Kobaisi.

Pe aceeaşi temă:

Anul 2014 este anul parcărilor la Braşov

Braşovul va avea trei autrostrăzi în 2018

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite