FOTO Cum arată Maternitatea de 5 milioane de euro inaugurată la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maternitatea Braşov arată ca în Occident. FOTOCJ Braşov.
Maternitatea Braşov arată ca în Occident. FOTOCJ Braşov.

Maternitatea a fost renovată printr-un program al Băncii Mondiale. Au fost refăcute saloanele, sălile de operaţie sunt la standarde occidentale, la fel şi toată aparatura şi circuitele pentru prevenirea infecţiilor.

GALERIE FOTO cu maternitatea renovată

Lucrările au început în toamna anului 2015, având termen iniţial de finalizare august 2016, cu posibilitatea de prelungire până în octombrie 2016. În final lucrările au întârziat un an, dar nici în octombrie Maternitatea nu a fost deschisă. 

Inaugurarea a mai întârziat aproape patru luni deoarece a fostr nevoie de noi autorizaţii pentru că s-au făcut modificări faţă de proiectul iniţial. Investiţia se ridică la 29,8 milioane de lei.

Pe lângă reparaţiile capitale la corpul renovat al Maternităţii s-au amenajat şase săli de operaţie complet utilate, nouă săli de naştere şi 30 de saloane pentru mame şi bebeluşii lor. S-a realizat o restructurare funcţională şi tehnologică a secţiilor de obstetrică şi neonatologie ca în occident: aplicarea sistemului de spitalizare rooming-in (mamă - nou născut în aceeaşi cameră); reabilitarea instalaţiilor de încălzire-ventilaţie pentru realizarea unui microclimat optim şi a unei presurizări corespunzătoare în spaţiile ATI; introducerea la nivelul optim a aerului aseptic şi fluidelor medicale; reabilitarea instalaţiilor sanitare, inclusiv a celor aferente aducţiei de apă sterilă.

Maternitatea din Braşov deserveşte şi judeţele învecinate atunci când vine vorba despre cazuri grave. Annual, la Maternitatea din Braşov vin pe lume peste 5000 de copii şi sunt tratate mii de paciente cu probleme ginecologice. Este anunţat să vină şi Ministrul Sănătăţii.

Maternitatea Braşov

„Inaugurăm corpul modernizat al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie «Dr. A.I. Sbârcea», o investiţie de peste 5 milioane de euro care va face din Maternitatea Braşov un etalon de calitate şi performanţă a serviciilor medicale atât pentru spitalele publice, cât şi pentru cele private”, spune preşedintele CJ Adrian-Ioan Veştea.

Aparatură modernă

Anul trecut, CJ Braşov a alocat Maternităţii un buget de 5.767.200 lei, din care 5.414.842 lei au reprezentat fonduri pentru dotarea cu aparatură de ultimă oră a clădirii modernizate. Printre cele mai importante achiziţii realizate cu aceşti bani se numără: 12 paturi de terapie cu acţionare electrică, bare laterale şi tăblii detaşabile, 7 paturi cu acţionare mecanică şi bare laterale, 22 paturi cu acţionare electrică, 49 de paturi cu acţionare mecanică, 6 monitoare pentru funcţiile vitale, 3 mese de operaţie cu funcţii multiple, 4 cardiotocografe, o masă pentru autopsie, 7 mese radiante, 3 aparate de anestezie cu monitoare pentru funcţiile vitale, 10 incubatoare de înaltă performanţă, o staţie centrală de monitorizare TI NN şi 4 cardiotocografe pentru monitorizarea parametrilor.

Amintim că în anul 2013 vechiul corp de clădire al Maternităţii Braşov a fost cumpărat de Consiliul Judeţean de la Biserica Evanghelică, plata făcându-se eşalonat, începând din 2014, pe o perioadă de nouă ani, cu o rată anuală de 380.000 de euro.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite