FOTO Biatloniştii s-au duelat într-un decor de vis în cea mai înaltă localitate din ţară. România a luat o medalie de argint la proba feminină de sprint

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorottya Buzas a reuşit să obţină o medalie de argint. FOTOSimona Suciu
Dorottya Buzas a reuşit să obţină o medalie de argint. FOTOSimona Suciu

Dorottya Buzas a  reuşit să se claseze  pe locul al doilea după un parcurs perfect şi fără nicio ratare în poligon. Probele de biatlon se desfăşoară pe baza de la Cheile Grădiştei, singurul complex sportiv privat din lume.

Biatloniştii au fost la înălţime şi la propriu şi la figurat. Localitatea Fundata unde s-au ţinut concursurile se află la o altitudine de 1.360 de metri într-un decor spectaculos. Poţi spune că eşti în altă lume, înconjurat de zăpadă şi de munţi.

Dorottya Buzas a reuşit să aducă bucuriei României după ce a cucerit medalia de argint. „Este extraordinar. Este prima medalie la un concurs atât de mare. Încă nu îmi vine să cred“, a spus sportive printre lacrimi.

„Mă bucur tare mult. Nici acum nu îmi vine să cred. Am sperat la o clasare în primii şase, dar medalia este ceva extraordinar. Sperăm să ajungem să facem performanţă şi în cupa mondială, am muncit mult“ a spus Izabella Gecse, antrenoarea fetelor.

Proba de sprint 6 km a fost câştigată de Mitoray Kinga din Polonia, iar pe locul trei a fost Anastasya Merkushyna din Ucraina.

La Cheile Grădiştei s-au putea organiza chiar şi o etapă de cupă mondială. Există absolut toate dotările şi posibilitate de cazare exact lângă baza sportivă.

„Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat. După ce am realizat această bază este o mare satisfacţie. Am multă pasiune pentru acest sport. Se poate organiza o etapă de cupă mondială. După ce au văzut oficialii aici avem semnale pozitive că se poate“, a spus Ovidiu Gârbacea, proprietarul bazei de la Cheile Grădiştei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite