FOTO Centru multifuncţional de 10 milioane de lei pentru persoanele cu dizabilităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În noul spaţiu îşi vor desfăşura activitatea Direcţia de Servicii Sociale a Primăriei, dar şi 14 fundaţii. Astfel persoane nevoiaşe vor primi rapid ajutor şi nu vor mai fi nevoite să umble dintr-un capăt al oraşului în celălalt. Investiţia s-a ridicat la 10,8 milioane de lei bani europeni.

Centrul multifuncţional de servicii sociale a fost amenajat în corpul A al fostului Grup Şcolar Astra. Clădirea a fost supusă unor lucrări de consolidare precum şi unor intervenţii la partea de arhitectură, finisaje interioare şi exterioare, lucrări de rezistenţă şi modernizare a instalaţiilor. Au fost amenajate locuri de parcare, loc de joacă pentru copii, iluminat exterior şi camere de supraveghere.

„Este un proiect foarte important pentru Braşov, care vizează o categorie aparte, cea a persoanelor cu nevoi speciale. Prin acest proiect am reuşit să aducem în acelaşi spaţiu cea mai mare parte a ofertanţilor de servicii sociale, fie că vorbim de Direcţia de Servicii Sociale, fie că vorbim de ONG-urile din acest domeniu. Odată cu finalizarea acestui proiect, aceste persoane vor beneficia  de o gamă variată de servicii, având în vedere că în acelaşi spaţiu îşi vor desfăşura activitatea Direcţia de Servicii Sociale şi 14 ONG-uri de profil. Mă bucur că toţi cei care s-au ocupat de amenajarea acestui spaţiu au înţeles importanţa acestui proiect, atât pentru Municipalitate, cât şi pentru braşoveni, şi au respectat toate termenele, astfel că, începând de astăzi, vom putea oferii servicii de asistenţă socială la cele mai înalte standarde. Începând cu luna mai, o parte dintre autobuzele care circulă pe linia 5 vor avea ruta deviată pentru a asigura accesul facil tuturor persoanelor la serviciile CMSS. Autobuzele care asigură legătura cu CMSS vor fi dintre cele prevăzute cu facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii (cu podea joasă). Frecvenţa acestor va fi la 30 de minute“, a precizat primarul George Scripcaru.

Toate serviciile la într-un singur sediu

La parter vor funcţiona Serviciul protecţia persoanei cu dizabilităţi: Direcţia de servicii sociale, recepţie, Servicii pentru persoane cu handicap locomotor: ONG –centru persoane cu dizabilităţi locomotorii, ONG–centru persoane cu dizabilităţi fizice, Servicii pentru persoane cu handicap senzorial: ONG-centru surdo-muţi şi persoane hipoacuzici, ONG-centru nevăzători şi persoane cu deficienţe vizuale, ONG-centru multidisciplinar pentru depistare şi intervenţie în Tulburări din Spectrul Autist, sindrom Asperger, sindrom Down, ADHA, PDD, NOS şi tulburări asociate.

La etajul I vor funcţiona Serviciul prestaţii sociale: Direcţia de servicii sociale, Centru de informare cetăţeni, Consiliere si informare, ONG- centru servicii socio-educative, de socializare tip after school, ONG -centru de sprijin şi orientare pentru reintegrarea, readaptarea şi reeducarea profesională, Serviciul asistenţă socială, protecţia familiei şi copilului: Direcţia de servicii sociale , ONG– centru reintegrare tineri instituţionalizaţi, ONG –centru prevenire, evaluare şi consiliere antidrog, ONG - centru copii şi tineri aflaţi în situaţii de risc şi tineri şi adulţi aflaţi anterior în detenţie, ONG – centru prevenire şi asistare bolnavi hiv şi boli cu transmitere sexuală, ONG – centru prevenire şi asistare bolnavi hiv şi boli cu transmitere sexuală, ONG – centru suport bolnavi de cancer, ONG – centru asistenţă copii abandonaţi, ONG – centru consiliere, formare şi recuperare victime ale violenţei domestice, abuz sexual, familii monoparentale, persoane dependente de alcool, ONG – centru consiliere persoane ce se confruntă cu dificultăţi  în depăşirea problemelor de diverse tipuri sau trec printr-o criză.

La etajul doi vor funcţiona serviciul public de asistenţă socială, Serviciul Public pentru persoane vârstnice.

Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt persoane din Municipiul Braşov şi din arealul Polului de Creştere care se află în situaţii de vulnerabilitate/excluziune socială şi care au nevoie de servicii sociale. Numărul estimat de beneficiari ai Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale este de 24.320 beneficiari/an.

Pe aceeaşi temă:

Cele mai zgomotoase zone din Braşov

Dezbatere publică pentru şoseaua cu tuneluri de După Ziduri

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite