FOTO Dealul Cetăţii a fost ecologizat. Voluntarii au găsit multă mizerie, peturi şi chiar electrocasnice aruncate în pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La curăţarea Dealului Cetăţii au participat peste 40 de tineri braşoveni dotaţi cu saci, mănuşi şi spirit civic. Ce au găsit este greu de imaginat şi arată că unii braşoveni trebuie să ia lecţii de civilizaţie.

La acţiunea de ecologizare au participat şi locuitori străini ai Braşovului, din Germania şi Slovacia, care sunt educaţi în spirit ecologist. Pe potecile din pădure s-au descoperit adevărate rampe de gunoi. Peturi, sticle, haine vechi, cărţi, resturi de materiale de la construcţii. „Nu mi-aş fi închipuit să găsim o asemenea cantitate de gunoi pe Dealul Cetăţii! Am crezut că provine de la turişti, dar, din păcate, o mare parte aparţine braşovenilor. Au fost televizoare, aparatură casnică, bucăţi de rigips. Este de netolerat ca o asemenea oază de verdeaţă din inima oraşului să arate aşa! Am preluat responsabilitatea ecologizării acestei zone istorice, turistice şi cultural şi vreau să le mulţumesc tinerilor inimoşi care au participat, cu entuziasm, la această acţiune“, a spus consilierul local Cristian Macedonschi.

Şocaţi de ce au găsit, Cristian Macedonschi şi voluntarii vor monta mai multe pancarte cu mesajul „Natura nu este coşul tău de gunoi“ în speranţa că braşovenii vor respecta mediul înconjurător. „La noi, în fiecare weekend, clasele de copii participă la strângerea gunoaielor din zonele turistice. Primăria îi răsplăteşte cu petreceri de
socializare şi joacă, după ecologizare. Oamenii se jenează să mai arunce gunoiul, când văd că este adunat de cei mici şi în primul rând pentru că educaţia începe în şcoală”, a spus Mario Sekac, un tânăr din Slovacia, care a participat la acţiunea de ecologizare.

Cristian Macedonschi are şi soluţii pentru autorităţile locale. „Trebuie montate mai multe coşuri de gunoi, în lateralul cetăţii unde se adună braşovenii la grătar, în luminişurile din pădure trebuie amenajate
locuri speciale de picnic cum au mai fost amenajate şi în alte locuri din oraş. Poliţia locală trebuie să fie prezentă în zonă şi să dea amenzi usturoare celor care nu respect natura“, a mai spus consilierul. 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite