FOTO Parcare Verde de 348 de locuri, săpată în deal la Braşov. Urmează apoi tunelurile de După Ziduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcarea va fi încastrată în dealul din spatele bibliotecii.
Parcarea va fi încastrată în dealul din spatele bibliotecii.

Primăria Braşov a decis că întâi va costrui parcarea de la bibliotecă pentru a rezolva criza locurilor din centrul turistic al oraşului. Apoi, edilii vor să construiască o şosea care să facă legătura între Livada Poştei şi Maternitatea Braşov, de unde se va putea merge fie spre Piaţa Unirii, fie retur spre Nicolae Bălcescu.

Parcarea ar urma să aibă 348 de locuri, iar construcţia să se realizeze pe Dealul Warthe, exact în spatele clădirii bibliotecii. Aceasta va fi integrată în peisaj şi singurele lucruri vizibile vor fi intrarea (care se va face din actuala parcare din Livada Poştei printre clădirea bibliotecii şi cea a transformatorului), dar şi lateralele fiecărui nivel, care vor fi dispuse în trepte. Acoperişul parcării va fi înierbat, astfel că zona va arăta în continuare ca un deal, dar în interiorul său vor fi amenajate cele patru niveluri, fiecare dintre acestea urmând să aibă o suprafaţă de aproape 3.000 de metri pătraţi, scrie newsbv.ro

Suprafaţa construită desfăşurată a înregii parcări va fi de 11.772, 72 mp, iar cele mai mule locuri de parcare, respectiv câte 96, vor fi fi la nivelele II şi III. La primul nivel vor fi amenajate şi opt locuri speciale destinate persoanelor cu handicap. Pentru ca maşinile să aibă acces în parcare se va amenaja un sens giratoriu la intersecţia Drumului Poienii cu strada Lungă.

Tunel După Ziduri

Un proiect de amploare al Primăriei Braşov, care intenţionează ca, după modelul marilor metropole, centrul oraşului să fie doar pietonal, propune o variantă de ocolire a zonei, pe la marginea pădurii de După Ziduri şi peste pârâul „Spurcata“.

Tunelurile ar urma să fie în zona Bastionului Graft şi a Turnului Negru, tocmai pentru a proteja cele două monumente istorice. Şoseaua ar urma să pornească din Livada Poştei şi să ocolească actualele străzi Mureşenilor şi George Bariţiu, pe lângă pădure, prin zona După Ziduri, şi să iasă pe la Maternitate peste pârâul Graft, unde ar urma să fie şi cel de-al doilea tunel. Odată realizată această şosea, întregul centru al Braşovului va deveni pietonal.


 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite