FOTO VIDEO Vâltorile din Lisa, maşini de spălat naturale
0
Localnicii din comuna Lisa, judeţul Braşov, îşi spală covoarele sau lâna doar cu apă de izvor, de generaţii întregi, în nişte instalaţii formate din coşuri de lemn cărora le spun „vâltori“.
Într-o eră a tehnologiei în care maşinile de spălat sunt din ce în ce mai sofisticate, în unele zone din România se păstrează modurile tradiţionale de a curăţa hainele. Este şi cazul locuitorilor din comuna Lisa, judeţul Braşov, care au la dispoziţie „vâltorile“. Este vorba despre nişte coşuri de nuiele care folosesc forţa apei şi care funcţionează după o tehnică veche. Ele sunt folosite la prelucrarea straielor de lână şi la curăţarea covoarelor doar cu apă de izvor. Tehnica acestei instalaţii hidraulice este foarte simplă. Procesul de prelucrare a straielor reproduce fenomenul vârtejurilor de pe cursul învolburat al apelor de munte.
Tradiţia vâltorilor din comuna Lisa de lângă Făgăraş a fost continuată din tată în fiu, iar acum vâltorile sunt în grija celei de-a cincea generaţii. Familia lui Viorel Greavu, spre exemplu, a păstrat, neatins de vremuri, vechiul meşteşug de prelucrare a păturilor din lână. Din anul 1848, străbunii săi au construit o vâltoare, instalaţie a cărei tehnologie este cunoscută pe meleagurile noastre din vechime.
Straie ecologice din lână
Ţesăturile din lână sunt făcute de femeile din sat în casă, la războiul manual. Apoi sunt împachetate şi duse în coşuri de nuiele la meşterii vâltorari. Tehnica este simplă. Vâltorile sunt esenţiale pentru prelucrarea lânii. Instalaţia este, de fapt, un coş, denumit coşul de îngroşat, cu vârful în jos, fixat pe un canal în apropierea unui pârâu din localitate.
Prima operaţiune în obţinerea unei ţesături perfecte este „vâltoritul“. Ţesăturile din lână ţurcană se introduc în acest coş şi sunt învârtite ca într-o maşină de spălat, timp de şase ore. Totul este acţionat prin forţa apei. După spălare, ţesătura se întinde la soare, unde este lăsată la uscat. Prin această tehnică, ţesătura se îngroaşă.
A doua etapă este denumită „păruit“. Ţesăturile se aşază pe un cilindru de doi metri, acţionat tot de forţa apei, care se învârte peste un covor de ţepi, pentru a scoate firele care nu sunt la locul lor. Odată bine „pieptănate“, ţesăturile se aşază din nou în vâltoare alte şase ore.
Ultima etapă este denumită „aşezatul în cuptor“. Este vorba despre o cameră cu o temperatură de 70 de grade, ca o saună, unde ţesătura se usucă, iar în final dimensiunile se reduc la jumătate. Astfel se obţin covoarele miţoase din lână 100% naturală, fără niciun fel de prelucrarea industrială.
Chiar dacă tehnica pare simplă, obţinerea unei vâltori perfecte necesită câteva cunoştinţe de fizică. „Pentru a obţine o ţesătură de calitate trebuie să ştii exact cum să foloseşti fiecare etapă. Eu am învăţat de la părinţii mei. În plus, vâltoarea (n.r. - coşul de lemn aşezat în apă) se reface la fiecare cinci ani, deoarece lemnul se distruge. Trebuie să ştii exact cum să faci vârtejul potrivit, cum să alegi înclinaţia, pentru că altfel vâltoarea nu mai curăţă bine“, a spus o localnică, Angelica Lungociu.
Pe lângă prelucrarea lânii, vâltorile sunt folosite şi la curăţarea covoarelor. Toţi locuitorii din împrejurimi vin la vâltorile din Lisa pentru a spăla câte un covor, o cergă sau vreun costum popular, căci nicăieri şi nimic nu le curăţă mai bine, fără detergent, ecologic, doar cu apă de izvor. Covorul stă în vâltoare doar jumătate de oră, iar apoi este scos imaculat. Pare greu de crezut, dat tehnica este extrem de eficientă.
Atracţie turistică
În anul 2000, vâltorile de la Lisa au fost integrate în circuitul turistic, împreună cu Muzeul de Etnografie din Braşov. Acum, întreg meşteşugul este prezentat turiştilor de Angelica Lungociu. Ea le explică vizitatorilor în amănunt ce reprezintă toate instalaţiile vâltorilor. „Toate sunt funcţionale şi expuse într-un mod uşor de observat de către oricine ne calcă pragul, putând fi puse la lucru, pentru ca vizitatorii să poată avea o imagine cât mai reală la ceea ce a fost odinioară principala sursă de existenţă în satul nostru şi în împrejurimi“, a declarat Angelica Lungociu.
Turiştii au început să vină şi din străinătate, mai ales vara, pentru a vedea spectaculoasa instalaţie. „În lunile de vară, turiştii nu ezită să ne viziteze, chiar şi cei de peste hotare, rămânând profund impresionaţi de ceea ce mai există încă într-o bună stare de funcţionare. Stăm la dispoziţia oricui doreşte să intre în contact cu una dintre cele mai vechi tradiţii din România. Am avut anul acesta turişti englezi, olandezi, nemţi şi chiar din Hong Kong. Sunt impresionaţi de vâltori, pentru că în Occident nu pot vedea aşa ceva“, a mai spus Angelica Lungociu.
În apropierea vâltorilor din Lisa există şi un magazin de haine din lână, de unde vizitatorii îşi pot cumpăra lucruri care au certificate de autenticitate a respectării tehnicilor vechi. Carpetele din lână costă între 120 şi 150 de lei, iar straiele din lână costă aproximativ 350 de lei. Un tur al vâltorilor costă 8 lei pentru adulţi şi 5 lei pentru copii. Ele pot fi vizitate zilnic, mai puţin sâmbăta, când tot ansamblul este închis. La Lisa se poate ajunge pe DN1 Braşov-Sibiu. Din drumul naţional, turiştii intră în localitatea Sâmbăta de Sus şi mai merg încă 4 kilometri până la Lisa. În sat există indicatoare turistice pentru vâltori.
Scurt istoric al localităţii
Prima atestare documentară a localităţii Lisa datează din 1733, când episcopul Blajului, Inocenţiu Micu Klein, a făcut un recensământ şi a descoperit în zonă 221 de familii. Satul avea să se mărească în 1866, când mai mulţi veterani ai Revoluţiei din 1848 au primit aici pământ şi şi-au întemeiat familii. Lisa este recunoscută şi pentru tradiţiile păstrate cu sfiinţenie. Ceata de feciori din localitate este celebră în toată Ţara Făgăraşului. Se formează de Sfântul Nicolae, iar până la Bobotează, feciorii, în frunte cu un vătaf, merg cu colindul, împodobesc porţile şi organizează baluri şi şezători. Un alt obicei din Lisa este furatul porţilor. De Sfântul Andrei, feciorii din sat fură porţile caselor unde sunt fete de măritat. Fraţii şi taţii domnişoarelor păzesc porţile, le ung cu smoală sau le leagă cu sârmă pentru a nu fi furate. Se spune că fata căreia i se fură poarta se va mărita în anul următor.
Satul lui Octavian Paler
Cunoscutul om de cultură Octavian Paler s-a născut în 2 iulie 1926 la Lisa, unde a şi copilărit. A urmat cursurile şcolii primare în satul natal, după care a fost admis la Colegiul „Spiru Haret“ din Bucureşti. Avea să termine însă liceul la Făgăraş, unde s-a mutat în ultimul an, după o altercaţie cu directorul colegiului, care era şi unchiul său. După terminarea liceului, a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie şi pe cele ale Facultăţii de Drept din Bucureşti. A decedat pe 7 mai 2007.
Se încarcă comentariile...
