FOTOGALERIE Nicoale Purcărea şi-a pierdut 20 de ani din viaţă în 11 închisori comuniste

Un supravieţuitor al „Experimentului Piteşti" povesteşte  ororile prin care a trecut timp de două decenii cât a stat în temniţele comuniste. Fost deţinut politic, braşoveanul Nicolae Purcărea a reuşit cu greu să se reintegreze în societate, după o lungă şi grea perioadă de detenţie comunistă.

Nicolae Purcărea s-a născut în 13 decembrie1923, în Scheii Braşovului şi a trecut prin aproape toate închisorile comuniste. A suferit la Piteşti, Poarta Albă, Valea Neagră, Craiova, Gherla, Codlea, Culmea, Periprava, Galaţi, Jilava şi şi-a încheiat perioada de detenţie la Aiud.

Pentru Purcărea totul a început în anul 1936, când avea 13 ani şi, auzind de la rudele sale despre şedinţele legionare, a început să se lege sufleteşte de grupare şi de convingerile ei. „M-am înrolat în gruparea legionară pentru că, oricât de indiferent erai, nu aveau cum să nu te mişte cântecele legionare. Aşa am început şi eu să ies în stradă şi să cânt alături de ceilalţi", spune Nicolae Purcărea. 

În Frăţia de Cruce a intrat în 1939, iar odată cu anul 1940, când mareşalul Antonescu a început să aresteze copiii care participau la marşuri, şi Purcărea a fost săltat. „Aveam atunci 18 ani şi am fost închis mai întâi la Braşov, apoi trimis la Văcăreşti, Piteşti şi Alba Iulia", îşi aminteşte bărbatul. A fost condamnat la 15 ani de detenţie pentru activitate legionară şi pentru terorism. A stat în închisori unde „era o mizerie cumplită, mâncarea era insuficientă, păduchii şi ploşniţele mişunau peste tot".

La începtul anului 1944 a fost eliberat, dar pe 23 august a fost arestat din nou, de data aceasta ca „primul duşman al poporului", alături de alţi mari negustori şi personalităţi marcante ale Braşovului. A stat în puşcărie până în septembrie 1945.

Click pe imaginile de mai sus pentru o fotogalerie cu Purcărea în tinereţe!

A fugit în munţi

Următorii trei ani a urmat cursurile Academiei Comerciale din Braşov, unde era înscris în Uniunea Naţională a Studenţilor Români. „După o cuvântare ţinută pe 24 ianuarie 1949, securitatea a început să mă caute. Atunci am încercat să mă ascund şi câteva zile am dormit într-un cimitir", povesteşte Purcărea.

Apoi, a fugit împreună cu un grup de 20 de oameni în Munţii Argeşului, pentru a se ascunde. „Fuga de detenţie nu a durat prea mult, deoarece, la un moment dat, grupul nostru a fost încercuit de securişti. Au fost împuşcate atunci patru persoane, iar cei care am mai rămas am fost prinşi şi condamnaţi la şapte ani de închisoare", a mai spus fostul deţinut politic.

Click pe imaginile de mai sus pentru o fotogalerie cu Nicolae Purcărea!

Torturat fără milă

A fost judecat la Craiova, iar în vara lui 1950 a fost dus la Piteşti, după ce s-a dat drept student. „Am trecut aici printr-un program de reeducare care se făcea prin bătaie şi inimaginabile torturi. Acolo era un adevăratul iad. Deţinuţii nu mai aveau nici zi, nici noapte. În prima parte a programului de reeducare trebuia să te lepezi de credinţa şi convingerile pe care le aveai. În a doua parte, trebuia să te transformi din victimă în călău şi să îi torturezi pe ceilalţi", a explicat cu tristeţe braşoveanul.

După şapte luni de chin la Piteşti a fost transferat la Canalul Şantier Poarta Albă. Canalul se întindea de la Cernavodă până la Agigea. „Cel mai greu era în ecluză, unde era pământ pietros şi unde erai rob, iar brigadierul era stăpânul tău. Deţinuţii munceau aici până mureau", îşi aminteşte Purcărea.

În toamna anului 1950 a fost dus la Jilava, iar de aici a cerut să fie trimis la mină pentru a scăpa de Gherla. După doi ani însă a ajuns şi el la Gherla, unde a fost ţinut zece zile la carantină, apoi dus la fabrica de pir şi mai apoi a fost mutat la vopsitorie. Pentru că a spus unui coleg despre programul de reeducare de la Piteşti, lucru care era interzis, Purcărea a stat izolat şapte luni la Gherla, timp în care era bătut sistematic. În final s-a îmbolnăvit de tuberculoză.

Închis alături de Ţuţea şi Vulcănescu

De la Culmea a fost trimis în Deltă, iar de aici, în Aiud. „La ora patru dimineaţa mi s-au pus lanţuri la picioare şi dacă nu ştiai să mergi cu ele, îţi făceai nişte răni pe viaţă la glezne", îşi aminteşte fostul deţinut.

La Aiud a ajuns în anul 1960, unde susţine că vorbea cu ceilalţi deţinuţi bătând în calorifer şi folosind codul Morse. „Dacă aveam o întrebare, caloriferul ne răspundea. Acolo mai erau închişi Mircea Vulcănescu şi Petre Ţutea. Acesta din urmă era omul pe care nu trebuia decât să-l zgândăreşti şi apoi se deschidea şi îţi povestea foarte multe", mai spune Purcărea. Anul eliberării a fost 1964, când a trebuit să-şi refacă viaţă şi să încerce să uite de chinurile din detenţie.

Domiciliul stabil la Bărăgan

După moartea lui Stalin în 1953, Purcărea a fost trimis la secţia de tinichigerie a fabricii de la Gherla, unde a lucrat până în 1955. Apoi a fost trimis cu domiciliu stabil la Lăteşti, în Bărăgan. „Te ducea gardianul şi te lăsa în mijlocul satului. Singur trebuia să îţi găseşti unde să stai şi un loc de muncă, cu condiţia să nu te depărtezi mai mult de 15 km", îşi aminteşte Purcărea.

Totuşi, aici s-a simţit cel mai bine, pentru că puteau veni şi rudele lui în vizită. Tot aici şi-a cunoscut soţia. După ce s-a căsătorit a stat, din păcate, o scurtă perioadă cu soţia sa. „Trăiam mereu cu o incertitudine. Niciodată nu se ştia cât vom mai sta acolo. În 1958, Securitatea ne-a ridicat de acolo şi ne-a despărţit. Soţia a fost trimisă în lagărele de femei din Miercurea-Ciuc, şi apoi la Oradea, iar eu am fost trimis în lagărul Noua Culme, Constanţa", spune Purcărea.

Pasiunea pentru sculptură i-a redat libertatea

După 20 de ani de chin în detenţie, Nicolae Purcărea, şi-a găsit liniştea şi libertatea în sculptura lemnului. Pasiunea pentru artă a dobândit-o în temniţele comuniste, iar cu timpul a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi sculptori din România.

Fostul deţinut politic trăieşte în Centrul Vechi al oraşului, într-o casă bătrânească, veche de peste 150 de ani, moştenită de la părinţii săi. Îşi ocupă timpul realizând opere de artă din lemn. Cioplitul în lemn i-a redat libertatea, l-a determinat să aibă din nou încredere în el şi să aibă puterea de a lupta pentru supravieţuire.

După eliberare, în 1964, bărbatul se simţea precum un călugăr ieşit din mănăstire. După 20 de ani de suferinţă a trebuit să facă mari eforturi să uite trecutul şi să îndure discriminarea şi răutatea oamenilor. „Unii se uitau urât la mine, mă priveau cu dispreţ, iar un colonel, fost coleg de-al meu, mi-a zis că toate acestea mi s-au întâmplat pentru că nu mi-am văzut de treabă", spune Nicolae Purcărea.

Încet, încet a avut însă puterea să lupte şi să-şi reconstruiască viaţa. După detenţie a luat-o pe soţia sa de la părinţii ei din Bârlad şi a adus-o la Braşov. Problema locuinţei a fost rezolvată deoarece Purcărea moştenise casa părinţilor săi din Schei, însă în ceea ce priveşte locurile de muncă au avut mult de căutat. Soţia lui făcuse Dreptul şi Arta dramatică, însă nu reuşea să îi găsească un serviciu.

Într-un final a reuşit să o angajeze ca şi contabilă, iar el s-a angajat la Baza Judeţeană de Aprovizionare Tehnico Materială, ca merceolog. Atunci când a apărut în Brasov Centrala Îndustrială de Automobile şi tractoare a lucrat aici doar doi ani deoarece „nu mi s-a uitat trecutul politic şi de aceea nu mai puteam lucra într-o întreprindere de rang ministerial". S-a întors la Baza Judeţeană de Aprovizionare, unde a lucrat până la pensionare.

Pasiune pentru lemn şi tradiţie

În detenţie, Nicolae Purcărea a avut norocul să înveţe să sculpteze în lemn. „Norocul meu a fost că am avut un tovarăş de viaţă - sculptura. Nişte elevi de-ai părintelui Arsenie Papacioc mi-au pus dalta în mână şi m-au făcut să prind drag de sculptură. Am păstrat o tavă deosebită, care a marcat începutul meu în sculptură. În sculptura tradiţională în lemn mi-am găsit libertatea şi puterea de a merge mai departe", mărturuseşte bărbatul.

În anul 1974 a reuşit să sculpteze tot mobilierul din casa părintească. Începând cu poarta şi ajungând până la mobilier, scara interioară şi decoraţiunile, toate au fost lucrate de el, cu dragoste. Chiar dacă nu are copii, domnul Purcărea are mai mulţi „nepoţi", aşa cum îi numeşte el pe cei câţiva elevi cu care a lucrat în cadrul cercului Minisatului Sfântul Andrei, de la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: