Gabriela Botici a dus Braşovul în cartea Recordurilor / FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra lucrează la Poşta Română Braşov, unde a reuşit să pună în aplicare zeci de proiecte care mai de care mai îndrăzneţe.

Gabriela a ajuns la Braşov în anul 2.000, când şi-a urmat soţul care primise o ofertă aproape de nerefuzat pentru un loc de muncă în oraşul de la Poalele Tâmpei. Până atunci, ani de zile, locuise în Timişoara.

„A fost ca un pariu cu viaţa. Am zis că, dacă putem vinde apartamentul de acolo în cel mult o săptămână, atunci venim aici. În acea săptămână am primit şi avansul pe apartament şi nu ne-am pus contra sorţii", îşi aminteşte ea. S-a angajat pe un post de şef serviciu marketing la Poşta din Braşov, post care, spunea ea, îi permite să creeze.

Record după record

De când se află la Braşov, Gabriela nu a încetat să pună în aplicare proiect după proiect, care mai de care mai îndrăzneţ. „Cel mai lung lanţ de copii din lume", realizat de 1 iunie, Ziua Copilului,  „Concursul epistolar anual", „Vine, vine iepuraşul", „Călătorie în lumea poştei" sau „Tărâmul minunilor" sunt doar câteva nume ale evenimentelor gândite şi realizate în întregime de ea. „Ideile vin pur şi simplu. Îmi plac foarte mult copii şi privindu-i, iubindu-i, gândind ca ei, îmi dau seama ce le-ar plăcea şi mă pot gândi la încă un proiect", povesteşte cea care a pozitivat în ultimii ani imaginea instituţiei la care lucrează.

Cel mai îndrăzneţ proiect al ei a şi ajuns, în 2008, în Cartea Recordurilor. Este vorba de cea mai lungă scrisoare adresată lui Moş Crăciun. „La acest proiect am pornit de la ideea de a-i apropia de copii de corespondenţa clasică şi să îi fac să înţeleagă că nimeni nu va colecţiona vreodată sms-uri sau e-mailuri, însă scrisorile vor fi păstrate întotdeauna drept amintire. 2.110 copii şi-au scris dorinţele în acea scrisoare care a avut o lungime de 413,8 metri", povesteşte Gabriela despre recordul omologat de Word Records Academy.

       

image
image
image

După numai un an, un alt proiect al ei, denumit „Intră în lumea magică a lui Moş Crăciun", a poziţionat România pe locul al doilea în lume. „Când am ajuns în Finlanda, acasă la Moş Crăciun, cu cea mai lungă scrisoare din lume, am văzut că pe Tabla Magică nu exista şi România, pentru că era doar o mână de scrisori trimise de copiii români. Atunci mi-a venit ideea să facem cărţi poştale personalizate, pe care să existe deja adresa lui Moş Crăciun. Au plecat astfel din România, către Moşul, 75.000 de scrisori, număr care ne-a clasat pe locul doi în lume", mai povesteşte Gabriela.

image

Printre ultimele sale proiecte se numără o revistă internă, care ajunge la toţi angajaţii instituţiei. Ea a fost cu ideea, conceptul, găsirea sponsorilor pentru realizarea proiectului. „Nu facem profit deloc. Cu ajutorul reclamelor ne plătim tiparul. Are peste 60 de pagini şi o scoatem în 4.600 de exemplare. Este ideală pentru a comunica cu salariaţii, pentru a le face cunoscute serviciile noi, dar avem şi pagini de sănătate, psihologie, cultură şi multe altele, scrise chiar de specialişti", mai adaugă tânăra.

Întrebări şi răspunsuri

ll Mai ai proiecte de viitor?

Foarte multe. Două sunt trimise acum pentru aprobare, la Bucureşti. Unul implică Braşovul, dar e cu rezonanţă internaţională, iar cel de-al doilea s-ar desfăşura la nivel naţional. În derulare am un proiect numit „Descoperă natura". Prin acesta, câte 1 leu la fiecare pix din material biodegradabil vândut va merge spre un laborator şcolar de biologie.

ll Ce proiecte personale ai?

Lucrez la un ghid turistic care va vedea lumina tiparului în 15 septembrie. Se numeşte „Atracţii turistice şi unităţi de cazare - Ţara Haţegului". Va fi scos de Editura Academiei Române Bucureşti.

Ce-i place

„Îmi place să pictez. Am avut şi expoziţii în ţară, dar acum nu îmi mai prea ajunge timpul. Îmi place şi fotografia şi fac vederi cu Braşovul. Îmi place să fac totul în casă. Proviziile de iarnă le pun singură. Eu fac pâinea, tăiţeii şi tot ce mai pot, ca să fie totul cât mai natural".

Ce nu-i place 

„Nu suport ideea de a fi casnică şi atât. Nu pot trăi fără a face proiecte. Nu-mi place că nimeni nu mai face ceva pentru oameni. Mi-am dorit să intru în politică, dar nu am găsit un partid care să fie corect şi să lupte pentru binele oamenilor".

PROFIL:

NĂSCUTĂ: 29 august, Hunedoara.

STUDII: Doctor-inginer, Agricultură-Agroturism.

FAMILIE: Căsătorită, un băiat de 6 ani.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite