Gata de deschiderea pârtiilor de schi la Braşov, dacă Guvernul nu va extinde restricţiile. Tarifele nu cresc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul a fost făcut duminică, 29 noiembrie, de către primarul Allen Coliban. Acesta a precizat că în Poiana Braşov sunt ocupate deja jumătate dintre locurile de cazare, pentru minivacanţa de 1 decembrie, deşi SPA-urile şi pârtiile sunt încă închise.

Primăria Braşov a anunţat, duminică, 29 noiembrie 2020, că a început pregătirile pentru sezonul de schi, astfel încât, în cazul unei decizii favorabile din partea autorităţilor centrale, să poată amenaja pârtiile din Poiana Braşov în cel mai scurt timp posibil

Primarul Allen Coliban a declarat că având în vedere condiţiile meteo din ultimele zile, cu temperaturi negative - în noaptea de sâmbătă spre duminică înregistrându-se -6 grade - s-a început producerea de zăpadă artificială şi în această primă etapă se vor face depozite, astfel încât amenajarea ulterioară a pârtiilor să se facă operativ, în doar câteva ore.

„Din punctul meu de vedere, schiul este unul din sporturile sigure, în ceea ce priveşte răspândirea acestui virus, mai ales că vom implementa şi măsurile pe care le-am discutat cu operatorul transportului pe cablu. Atât braşovenii, cât şi domeniul HoReCa din Braşov şi, mai ales, din Poiană, au nevoie de acest sezon de schi. Tocmai de aceea am şi menţinut tarifele la transportul pe cablu la nivelul de anul trecut. Sper ca evoluţia pandemiei, atât la nivel local, naţional, dar şi al UE (...) să ne permită să deschidem acest sezon încă de la sfârşitul lunii noiembrie", a declarat Coliban.

Conform reprezentanţilor hotelierilor din Poiana Braşov, peste jumătate din locurile de cazare din staţiune erau ocupate, la sfârşitul lunii trecute, pentru minivacanţa de 1 Decembrie, în condiţiile în care, spre deosebire de alţi ani, accesul la facilităţi, de genul SPA-uri sau locuri de joacă pentru copii, este interzis, iar sezonul de schi încă nu a debutat.

De asemenea, conform surselor citate, un număr consistent de rezervări s-au făcut, deja, pentru Crăciun şi Anul Nou, românii anticipând că nu se va ajunge la lockdown după alegeri, aşa cum se bănuieşte.

Vă recomandăm şi:

Sezon de schi deschis într-o staţiune din România. Ce reguli stricte sunt impuse VIDEO

O nouă pârtie de schi va fi construită la 30 de km de Alba Iulia. A fost atribuit contractul pentru documentaţii

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite