Braşov

articolul anterior articolul urmator

Godină, acuzat de un jurnalist că a fost plătit de patronul Antenelor, Dan Voiculescu. Răspunsul tăios dat de poliţist

21
21 Jun 2021 17:05:15
Autor: Ştefan Lică
Marian Godină. FOTO: Facebook
Marian Godină. FOTO: Facebook

Poliţistul braşovean Marian Godină a fost acuzat că a fost plătit de Dan Voiculescu şi de „miliardarul din spatele AUR”.

Jurnalistul Mălin Bot a lansat o serie de acuzaţii la adresa lui Godină, despre care spune că ar fi fost plătit de „infractorul Dan Voiculescu” şi de Adrian Nastase şi Bobby Paunescu, ultimul „mogul al Cartelului Mafia Media şi miliardarul din spatele AUR".

„Conform declaraţiei de avere depusă de Godină, acesta a încasat sume importante de la televiziunea infractorului Dan Voiculescu şi de la unul dintre cei mai puternici actori din piaţa de publicitate, McCann Erikson, firmă controlată de personaje legate de Andrian Năstase şi Bobby Păunescu, mogul al Cartelului Mafia Media şi miliardarul din spatele AUR. Despre Antena 3 şi infractorul Voiculescu nu este nevoie să mai spun nimic”; a scris Both, care a ameninţat că va continua cu dezvăluirile despre Godină.
 
Replica poliţistului braşovean nu s-a lăsat aşteptată prea mult. El spune că a fost atacat de Mălin Bot pentru că acesta intrase într-un con de umbră şi avea nevoie de noi duşmani.
 
„Nu aveam de gând să scriu absolut nimic legat de subiectul ăsta, dar în ultima oră sunt asaltat de mesaje şi comentarii în care mi se cer nişte explicaţii. Nu voiam să mai răspund vreodată acelui personaj care, fiind obişnuit să trăiască numai din scandal, numind acest tip modern de cerşit "jurnalism independent", ducând o lipsă acută de subiecte şi intrând cel mai probabil într-un con de umbră din lipsă de noi "duşmani", m-a găsit pe mine pentru a-şi da un refresh, nemaiavând cu cine să ducă "lupte".
 
Şi a luat jurnalistul independent, ca un adevărat jurnalist de investigaţii, declaraţia mea de avere pentru anul trecut şi a arătat lumii bomba bombelor. Marian Godină e plătit de Dan Voiculescu de la Antena 3 şi de o firmă care are ceva legături cu Adrian Năstase şi cu noul partid AUR. Concluzia e că Godină e plătit de moguli şi d-aia le ţine partea”, a început Godină. 
 
Poliţistul spune că i se pare amuzant să fie acuzat că ar fi de partea lui Vlad Voiculescu şi că cei care cred acest lucru sunt manipulaţi. 
 
„Acum, faptul că unii mi-au cerut explicaţii crezând astfel de aberaţii nu ştiu cât de mult ar merita un răspuns, dar probabil sunt şi oameni naivi sau uşor de manipulat, de aceea voi răspunde. Mi se pare pe alocuri şi amuzant să fiu acuzat că sunt de partea Antenei 3, la câte meciuri am avut cu cei de acolo şi cât de mult mă "iubesc". De altfel, am zis public de nenumărate ori că am şi şters din grilă Antena 3 şi România TV”, a adăugat el. 
 

Cum i-au venit banii

Marian Godină spune că banii din declaraţia de avere din 2020 primiţi de la Antena Group reprezintă contractul semnat pentru drepturile de autor pentru apariţia sa la emisiunea iUmor şi în niciun caz nu reprezintă un cadou.
 
„Şi ca să nu o mai lungesc, banii din declaraţia de avere din 2020 proveniţi de la Antena Group reprezintă contractul semnat de mine pentru drepturile de autor pentru apariţia mea la IUMOR. Adică pe munca mea, textul meu, timpul meu şi deplasarea mea. Aşa cum, cel mai probabil, toţi invitaţii speciali merg acolo cu un contract, asta dacă nu or fi disperaţi să se vadă la televizor şi ar face-o şi gratis. Eu nu sunt.

Suma de la firma cu legături cu mafia şi cu nu mai ştiu cu cine a zis omul ăla acolo e de fapt videoclipul cu Pablo the alpaca filmat cu Micuţu pentru Cat Mobile. E tot munca mea, Pablo e al meu şi nu se întreţine cu aer, o parte din video s-a filmat la mine acasă. Despre legăturile firmei cu Dragnea, Nastase, Soros, mafia reptiliana etc habar nu am, eu am vorbit doar cu o fată de la PR”, a mai scris Godină.
 
Marian Godină a vorbit şi despre banii primiţi de la McCann Erikson. „Celălalt venit reprezintă participarea mea la o campanie cu ocazia apariţiei noului baton de ciocolată ROM, fiind de asemenea drepturi de autor pentru două postări pe pagina mea, fără nici cea mai legătură cu ce debitează omul ăla acolo, ba din contră, indemnau la dezvoltarea simţului civic şi combaterea fake-news-urilor. Şi asta e tot munca mea, timpul meu.

Cred că lucrurile astea ar fi putut fi uşor deduse, fără să mai fie nevoie să explic eu. 
 
Acum, cel mai sigur, personajul în căutare de senzaţional va face o nouă postare, apoi una nouă, şi încă una, şi încă una până va absorbi ultima picătură de sevă de scandal care pe el îl hrăneşte. Am să vă rog să nu-mi mai puneţi linkuri cu materialele lui, cred că am fost destul de clar şi nu mai am de gând să cresc notorietatea puturoşilor căci ar trebui să pună mâna pe muncă şi să îşi câştige banii din muncă cinstită, nu cu minciuni pe care nici ei nu le cred”; a încheiat Godină.
 
 
Vă mai recomandăm şi:
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

21 Comentarii

Utilizator Adevărul
21.06.2021, 17:15:27

Comentariu considerat abuziv.

Chauda Sef
21.06.2021, 17:17:15

Godină ăsta-i de-o prostie fenomenală. Nu o spun cu răutate, o spun pe baza multelor examene neluate la mai știu eu ce școli de gorile or fi în Rrrumânica. Plus că este și măritat, el nu s-a-nsurat ca toți bărbații...

-15 (21 voturi)
Popa Pius
21.06.2021, 17:26:55

Și milițean pe deasupra...

+6 (26 voturi)
Ludwig
21.06.2021, 17:35:31

Godina e singurul politist adevarat. Restul sunt militieni ca cei ce il ataca ...

+15 (23 voturi)
Ludwig
21.06.2021, 17:37:54

Chsuda...pai la cat a dezvaluit mafia din interne, normal ca l-au picat la toate examenele. A avut taria sa nu faca o facultate gen spiru la 40 de ani si apoi sa ceara avansarea ca e 'telectual ca toti generalii burtosi din MI...

+12 (22 voturi)

Vezi toate comentariile (21)

Modifică Setările