Intervenţie chirurgicală de succes, pe cord bătând, la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gergely Arpad, bărbatul care a fost supus acestei operaţii, are 55 ani şi este diagnosticat cu o leziune de 99% pe artera principală a inimii.

Citiţi aici mai multe despre pacientul care a suferit intervenţia chirurgicală desfăşurată la Braşov

Intervenţia de astăzi a durat o oră şi jumătate şi a fost efectuată de o echipă complexă, formata din patru chirurgi cardiovasculari, un medic anestezist şi trei asistenţi de bloc operator, cu toţii relocaţi la Braşov, din centrul medical Cluj. Pacientul este în stare stabilă acum şi se află în salonul de terapie intensivă al spitalului unde va fi monitorizat timp de o zi.

image

Poate fi externat după şapte zile

După aproximativ o săptămână de supraveghere post-operatorie şi recuperare, el va putea pleca acasă. Vor urma 4 săptămâni în care va trebui să aibă grijă, pentru refacerea organismului său în urma operaţiei, dar după acest inerval va putea reîncepe un regim de viaţă normal.

Echipa medicală de la Clinicile ICCO este singura din ţară care efectuează by-passuri aorto-coronariene pe cord bătând - fără ca inima să fie oprită - o metodă chirurgicală de ultimă generaţie, având beneficii majore pentru pacienţi, comparativ cu cele clasice.

Dacă în majoritatea centrelor medicale din ţară, specialiştii efectuează operaţia de by-pass cu cordul oprit, pacientul fiind asistat de un aparat de circulaţie extracorporeală, care în timpul intervenţiei preia toate funcţiile sale vitale, chirurgii cardiovasculari de la Braşov intervin pe cordul în activitate, tehnicile moderne permiţând stabilizarea muşchiului cardiac şi operarea arterelor inimii fără ca aceasta să fie oprită.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

image
Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite