Investiţie de aproape 19 milioane de lei pentru introducerea reţelelor de apă şi canal spre viitorul aeroport din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În prezent, pe şantierul aeroportului se lucrează la sistemul de preluare a apelor pluviale de pe pistă. Foto: Ionuţ Dincă
În prezent, pe şantierul aeroportului se lucrează la sistemul de preluare a apelor pluviale de pe pistă. Foto: Ionuţ Dincă

Compania Apa Braşov a lansat o licitaţie publicată în vederea desemnării unui constructor care să realizeze o investiţie de amploare în zona Ghimbav, în ceea ce priveşte introducerea reţelelor de apă şi canal.

Costul total al acestui proiect este estimat la suma de 18,75 milioane de lei, inclusiv TVA, şi presupune realizarea acestor lucrări de reţelistică pe DJ 103 C, astfel încât să fie asigurate aceste utilităţi atât în incinta Parcului Industrial Braşov, aflat pe această şosea, cât şi pentru viitorul aeroport de la Ghimbav.

Ofertele de la constructori sunt aşteptate până în data de 14 noiembrie, cei care vor să se înscrie la procedura de licitaţie fiind obligaţi să depună şi o garanţie de participare de 157.000 de lei.

Condiţii impuse constructorului

O condiţie imperios necesară impusă constructorilor este şi de aceea de a avea proiecte similare executate în ultimii 5 ani. „Realizarea a cel puţin unei lucrări care să fi avut ca obiect realizarea de minimum 2 km de reţele de apă şi/sau de aducţiuni de apă la nivelul unui contract; Realizarea a cel puţin unei lucrări care să fi avut ca obiect realizarea de minimum 1,00 km de reţele de canalizare nivelul unui contract”, se precizează în anunţul de licitaţie.

Conform proiectului, noua reţea de canalizare, care va fi amenajată în această zonă, ar urma să se deverseze în colectorul Stupini – Feldioara, care este în curs de execuţie. Lucrările de amenajare a noilor reţele ar urma să fie derulate pe o perioadă de 16 luni.

Ce lucrări vor fi realizate

Conform documentaţiei aferente licitaţiei de lucrări, pentru ambele zone vizate de această investiţie, reţeaua de distribuţie a apei potabile va avea o lungime de 2.366 m. Proiectul mai prevede realizarea unui cămin de branşament pentru viitorul aeroport, instalarea a 9 hidranţi pe toată lungimea reţelei, dar şi amenajarea a 3 cămine de vane.

În ceea ce priveşte canalizarea menajeră, proiectul prevede montarea unei conducte de fontă cu diametrul de 400 mm cu o lungime de 3.692 m, dar şi a uneia din PVC, cu un diametru de 250 mm şi o lungime de 11 m, pe strada Alexandru Şerbănescu. De asemenea, în viitoarea zonă de utilităţi a aeroportului se va realiza o staţie de pompare, iar pe traseul reţelei se vor amenaja 77 de cămine de vizitare.

Citeşte şi:

Au reînceput lucrările la Aeroportul Braşov. Terminalul şi turnul de control vor fi construite anul viitor

Aeroportul Braşov, o investiţie de 57 de milioane de euro, va fi finalizat în 2020. Se estimează că fluxul de pasageri va depăşi un milion de persoane

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite