Investiţii noi de peste 100 de milioane de lei la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) 7 Centru le-au solicitat autorităţilor locale să actualizeze documentaţia depusă pentru finanţarea a trei mari proiecte, depuse încă de anul trecut, pentru finanţare

Unul dintre acestea este parcarea supraetajată de la Spitalul Milirar. Valoarea investiţiei se ridică la  5,5 milioane de euro, din care municipalitatea va contribui cu doar 2%. Parcarea va avea şase niveluri, dintre care trei subterane şi va fi prevăzută cu două intrări şi ieşiri, iar accesul pietonal va fi asigurat separat faţă de accesul autovehiculelor. Parcarea va fi dotată şi cu punct de încărcare a bateriilor autoturismelor electrice. Proiectantul trebuie să prezinte două variante de soluţii de acces, respectiv cu lift şi cu rampe de acces. În total 310 locuri de parcare.

Centru de Afaceri şi complex expoziţional de Talia Romexpo

În total învestiţia se ridică la peste 50 de milioane de lei, iar finanţarea europeană ar putea fi de 50%. Centrul  de Devoltarea a Afacerilor va fi situat pe DN13, în apropiere de podul de la pârâul Bârsa. Acesta va fi compus din nouă hale individuale, clădiri de birouri, parcări subterane şi supraterane, căi de acces şi zone verzi. Iniţiativa aparţine unui întreprinzător privat, care va face investiţii de zece milioane de euro, în această zonă.

Tot la capitolul investiţii, municipiul Braşov are în plan atragerea de fonduri europene pentru contruirea unui centru expoziţional de talia Romexpo, care va aduce la Braşov sute de firme. Obiectivul va fi construit pe un teren de 15 hectare din apropierea Institutului Cartofului, cu bani de la Uniunea Europeană. Din estimările municipalităţii, costurile pentru ridicarea unui asemenea centru se vor ridica la 50 de milioane de euro.

Modernizări la transportul în comun

Noul proiect prevede modernizarea a cinci capete de linie în mai multe zone: Noua - strada Brazilor, Roman- strada Poienelor, Rulmentul- strada 13 decembrie, Saturn - bulevardul Saturn şi Triaj- strada Hărmanului. Investiţia se ridică la 34 de milioane de lei.

La Braşov sunt în prezent 34 de trasee de autobuze şi şase trasee de troleibuze, cu plecări din zece capete de linii principale. Dintre toate acestea doar capătul de linie de la stadionul Municipal este modernizat. Restul nu mai corespund de multă vreme cerinţelor de mediu şi de confort actuale. În total, mijloacele de transport în comun acoperă 566 de kilometri.

Edilii speră că prin modernizarea terminalor să se reducă semnificativ şi timpii de aşteptare în staţii.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite