La Braşov, sterilizarea câinilor a ajuns şi în mediul rural

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre priii câini din Sânpetru care a fost sterilizat prin campania gratuită a Asociaţiei „Milioane de Prieteni”. FOTO: Asociaţia „Milioane de Prieteni”
Unul dintre priii câini din Sânpetru care a fost sterilizat prin campania gratuită a Asociaţiei „Milioane de Prieteni”. FOTO: Asociaţia „Milioane de Prieteni”

După succesul campaniilor din municipiile Braşov şi Zărneşti, Asociaţia Milioane de Prieteni a decis să sterilizeze şi câinii din mediul rural. Prima campanie se desfăşşoară cu sprijinul celebrei actriţe franceze, Brigitte Bardot.

După succesul repurtat în municipiul Braşov, unde câinii comunitari aproape că au dispărut, Asociaţia Milioane de Prieteni a decis să meargă cu campania de vaccinare gratuită a patrupedelor şi în mediul rural. Prima localitate aleasă de asociaţie este Sânpetru, atât datorită faptului că este la foarte mică distanţă de Braşov, cât şi ca urmare a numărului mare de locuitori şi – implicit – de câini. 

Câinii vagabonzi constituie o problemă pentru combaterea căreia primăriile cheltuiesc mulţi bani, deşi aceasta s-ar putea rezolva cu un efort mult mai mic. Asociaţia Milioane de Prieteni, Fundaţia Brigitte Bardot şi Primăria Sânpetru şi-au unit eforturile pentru ca în localitate să existe cât mai puţini câini fără stăpân. „Noi sperăm ca toţi cetăţenii să înţeleagă că este mai bine şi pentru ei, şi pentru animalele pe care le au ca aceşti câini să fie castraţi, pentru a nu se înmulţi, a nu ajunge pe străzi şi, în final, pentru a reduce cheltuielile de la bugetul local pentru strângerea şi uciderea lor, în cele din urmă. Singura soluţie pentru a reduce numărul câinilor este castrarea lor”, a precizat Cristina Lapis, preşedintele Asociaţiei „Milioane de Prieteni”. 

Odată cu avântul luat de imobiliare la Sânpetru, a apărut şi problema câinilor comunitari iar primăria din localitate a vrut să o rezolve înainte ca aceasta să ia amploare. „Totul a plecat de la cetăţeni, care ne-au semnalat această problemă. Am primit destul de multe sewsizări de când suntem aici, la primărie, legate de administrarea câinilor. Campania aceasta este atât pentru noi, cetăţenii comunei, cât şi pentru aceste animale, care, cumva, sunt tot în custodia noastră şi suntem responsabili, într-un fel, să avem grijă şi de ei. Campania va ajuta, cu siguranţă, pentru că a funcţionat nu într-un singur loc, ci în mai multe locuri”, a declarat Silviu Mihăilă, viceprimar Sânpetru.

Aşa cum s-a întâmplat la început şi la Braşov, locuitorii comunei au fost destul de reticenţi. „După experienţele pe care le-am avut la Braşov şi Zărneşti, lucrurile par că stau în acelaşi fel, adică oamenii sunt reticenţi, la început, dar, dacă sunt convinşi că este spre binele şi al câinilor, şi al vecinilor, al proprietarilor, care, în loc să vadă câini pe stradă, stau liniştiţi când văd că aceşti câini sunt sterilizaţi, cred că lucrurile vor intra în normalitate”, a mai explicat Cristina Lapis. 

Preşedintele Asociaţiei „Milioane de Prieteni” le-a explicat locuitorilor comunei că întreaga campanie de vaccinare este gratuită pentru proprietarii de câini şi pisici iar aceştia nu vor mai fi nevoiţi să găsească soluţii în momentul în care apar puii în gospodăria lor. În plus, cei care abandonează câinii pe domeniul public sunt pasibili de amendă. „Noi luăm câinii, pisicile, îi castrăm, îi înregistrăm, le facem carnet de sănătate şi vi-i aducem înapoi”, le-a spus Cristina Lapis celor din Sânpetru. 

Încă de la prima acţiune de la Sânpetru, câteva zeci dintre locuitori au venit cu câinii şi i-au castrat, bucuroşi să scape de corvoada puilor nedoriţi. „Când am avut pui de căţel, i-am crescut până au ajuns măricei, după care a luat-o fiecare pe unde a apucat. Am mai avut unii pe care mi i-au omorât. E bine că îi castraţi fără să plătim nimic”, a spus o femeie care a apreciat iniţiativa. „Ce câini castrează? De pe stradă sau şi din curţi? Azi-mâine ne castrează şi pe noi”, a spus unul dintre vecinii femeii. Deja din prima zi a campaniei, mai mulţi locuitori au fost de acord cu castrarea şi înregistrarea patrupedelor, însă Asociaţia Milioane de Prieteni va continua să stea de vorbă cu cetăţenii şi să le explice că doar aşa pot scăpa de câinii care ajung pe străzi. 

Câinii furaţi ai cântăreţei Lady Gaga au fost recuperaţi nevătămaţi şi înmânaţi Poliţiei din Los Angeles

ANSVSA: Asociaţiile şi fundaţiile din domeniul protecţiei animalelor pot prelua, lunar, câte 20 de câini din adăposturile publice

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite